Şi copiii din clasa pregătitoare A de la Şcoala Gimnazială ,,Dacia” Oradea, coordonaţi de prof. Simona Cobe, au sărbătorit Ziua Mamei, printr-o activitate inedită.
Ajutaţi de învăţătoarea lor, elevii au realizat coşulete cu flori naturale de primăvară, pe care, atunci când au ajuns acasă, le-au oferit mamelor lor.
Activitatea a fost una distractivă şi educativă – copiii au învăţat lucruri noi despre flori, apă, natură, protejarea mediului.Totodată, ei au realizat felicitări pentru mamele lor şi au învăţat melodii dedicate mamelor.
Sărbătoarea mamei a fost un moment perfect pentru a le arăta celor care le-au dat viaţă cât de mult înseamnă pentru ei, pentru că atunci când au ajuns acasă, mamele au avut parte de surprize, dar mai ales de îmbrăţişări sincere şi preţioase.
În toate celelalte clase din Şcoala Dacia au avut loc activităţi speciale, dedicate mamelor. 8 Martie este ziua în care femeile din lumea întreagă sunt recunoscute pentru realizările lor fără a ţine cont de diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Ziua 8 martie este dedicată sexului frumos și a fost sărbătorită pentru prima dată de ONU în 1975, sărbătoarea fiind numită Anul internațional al femeii. Doi ani mai târziu această zi a fost adoptată printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU.
Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în mai multe țări ale lumii, iar în China este considerată chiar zi liberă. Albania, Brazilia, Bulgaria, Columbia, Croația, Cuba, Cipru, Danemarca, Finlanda, Georgia, Grecia, India, Italia, Macedonia, Malta, Republica Moldova, Portugalia, România, Rusia sau Turcia sunt printre țările care celebrează femeia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!