Aleşii judeţeni au reuşit să cadă de acord. Convocat în şedinţă extraordinară, plenul Consiliului Judeţean a votat în unanimitate depunerea proiectului „Drumul Apusenilor” Salonta – Tinca – Beiuş – Stâna de Vale – Coada Lacului – Remeţi – Valea Drăganului. Cum era necesară o majoritate de două treimi, PNL a votat laolaltă cu grupurile PSD şi UDMR pentru depunerea proiectului prin POR, în forma dorită de conducerea Consiliului Judeţean. Chiar dacă pentru finanţare, într-o primă fază, până în 2020 vor fi fonduri doar pentru tronsoanele Beiuş – Stâna de Vale – Remeţi, iar tronsonul Salonta – Tinca este prevăzut pentru faza a doua. Aceasta dacă CJ Bihor nu va reuşi să-i găsească o altă finanţare europeană, pentru anii ce vin.
Interesul judeţului a primat
Reamintim că săptămâna trecută, grupul PNL s-a opus proiectului, motivând că introducerea tronsonului Salonta – Tinca nu se justifică, neavând finanţare. Marţi, însă, liberalii au votat pentru proiectul integral, pe relaţia Salonta – Beiuş – Stâna de Vale – Remeţi – jud. Cluj. Înainte de vot, liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, a anunţat că aleşii PNL vor vota proiectul, în forma propusă de Executivul judeţean, având în vedere faptul că preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, i-a consultat înainte.
„Am avut o întâlnire de dimineaţă cu dl preşedinte Pasztor, în care s-au clarificat anumite chestiuni ce erau foarte neclare. Şi anume, faptul că banii se folosesc numai pentru acest proiect, iar Salonta – Tinca se va face pe alt proiect. Oricum, 18 milioane de euro de nu ajung, va trebui realizată o supracontractare”, a afirmat Avrigeanu înainte de vot, realizând că lupta pentru atragerea finanţării se dă şi cu alte judeţe, Bihorul dorindu-şi să obţină o finanţare suplimentară, până la 27 de milioane de euro.
Cu 18,9 milioane de euro s-ar face tronsonul Beiuş – Stână – Remeţi, iar cu suplimentarea s-ar putea moderniza şi tronsonul Remeţi – jud. Cluj. Dacă PNL ar fi continuat să se opună proiectului propus de conducerea CJ Bihor, s-ar fi periclitat posibilitatea contractării unor fonduri suplimentare, prin POR. Aspect subliniat de preşedintele Pasztor şi vicepreşedintele Mang şi admis, iată, şi de liberalul Avrigeanu.
„Fără tronsonul Salonta – Tinca nu aveai dreptul să te înscrii la supracontractare. Lupta cu celelalte judeţe se duce pe sume, pentru că Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş primesc aceleaşi sume. Toate judeţele primesc o cotă egală, diferenţa de populaţie e evidentă şi de suprafaţă, dar e ca în socialism. Conducerea CJ Bihor va trebui să aducă sume suplimentare pentru acest proiect”, aduce Avrigeanu lămuriri suplimentare.
„Miercuri depunem proiectul”
„Am avut întâlniri la Cluj. Materialul nu este în nicio structură modificat, materiale au fost primite de consilierii judeţeni. Doresc să reiterez faptul că Judeţul Bihor va depune proiectul săptămâna viitoare. Suntem în discuţii, ducem o luptă pentru obţinerea fondurilor. Vom depune două tronsoane, Beiuş – Stâna de Vale şi Stână – Remeţi, pentru care sunt 18,9 milioane de euro şi sperăm o finanţare până la 27 de milioane, pentru care avem promisiuni. Urmează ca în timp scurt să depunem tronsonul Remeţi – limita jud. Cluj, de aprox 8 milioane. Calculele ne duc la supracheltuială de aprox 10 milioane de euro. Cred că finalul trebuie să fie ca acest proiect regional să lege intrarea în ţară, pe la Salonta cu ieşirea din ţară, prin Maramureş, urmând ca într-o etapă viitoare să se definitiveze tot traseul. Miercuri vom depune proiectele. Este cel mai mare proiect de infrastructură pentru judeţul Bihor”, a spus Pasztor, înainte ca toţi consilierii, PSD, UDMR, ALDE şi PNL să voteze în unanimitate „pentru”.
S-a evitat, astfel, eventualitatea conturată săptămâna trecută, prin Opoziţia PNL, ca aleşii judeţului Bihor să saboteze un proiect regional de infrastructură demarat încă din mandatul precedent de la Consiliul Judeţean, când preşedinte era liberalul Cornel Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!