Organizatorii ceremonialului organizat pentru a celebra 1 Decembrie au surprins numeroasa asistenţă adunată în Parc, punând la cale un moment emoţionant.
Ieşind din rând, sublocotenentul Pal a atras atenţia tuturor celor aflaţi pe platoul din jurul statuii Ostaşului Român, anunţând public că, după jurământul de fidelitate faţă de Ţară, depus în anul 2012, acum, în 2017, cu ocazia Zilei Naţionale face un jurământ de iubire.
Iubita sa, domnişoara Minodora Maria Tărău s-a arătat bucuroasă, fiind copleşită de momentul emoţionant când sublocotenentul Adrian Pal a îngenunchiat, oferindu-i inelul de logodnă. Gestul a reuşit să destindă atmosfera solemnă. Inclusiv în detaşamentul de onoare s-au putut observa zâmbete largi.
Prefectul Ioan Mihaiu a ţinut să iasă din rând pentru a-i felicita pe cei doi tineri, după care sublocotentul a salutat miliar şi s-a retras, alături de viitoarea sa soţie. Ceremonia a continuat apoi cu programul său obişnuit. Sublocotententul Adrian Pal este şi arbitru de fotbal în cadrul CJA Bihor, fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi.
Bihon.ro le urează „Casă de piatră” și multă fericire celor doi tineri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!