Luni seara în jurul orei 23.00, pe malul unui lac din Marghita, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Marghita în acţiune împreună cu reprezentanţi ai Filialei A.J.V.P.S. Marghita i-au depistat pe Z.B., de 35 de ani şi D.A., de 34 de ani, ambii din comuna Abrămuţ, Județul Bihor, având asupra lor 200 de metri de plasă monofilament şi o barcă din tablă, cu care sunt suspectaţi că ar fi intenţionat să braconeze peste. Pentru faptele lor bărbaţilor li s-a întocmit dosar de cercetare penală, iar poliţiştii au ridicat în vederea confiscării atât plasa monofilament cât şi barca.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!