Menestrelii de la Ad Hoc vor sărbători sfârșitul unui an plin de realizări printr-un spectacol. Evenimentul va avea loc în 22 decembrie, la ora 21:00, la Moszkva Caffe Oradea.
În afară de muzica de proveniență medievală, cu care ne-au obișnuit deja, cei şapte trubaduri au pregătit pentru orădeni o serie de surprize, pe care – spun ei – le vor dezvălui doar în seara spectacolului.
„Spectacolul se numește simplu «Hibernal» și e construit pentru a încheia un an plin, pentru a ne ușura trecerea în sezonul sărbătorilor de iarnă și pentru a ne pregăti de un nou an, în spiritul tradițional, medieval, pe care îl promovează trupa AD HOC”, spune Sergiu Boldor, liderul trupei.
Anul 2011 a fost unul încărcat pentru AD HOC. După primele concerte în formula nouă, de şapte instrumentiști, orădenii au aconcertat alături de trupa irlandeză Coras, în turneul național de Saint Patrick’s Day. De asemenea, trupa Ad Hoc a participat la Festivalul Salvaţi Roşia Montană.
Pe perioada verii, tinerii au fost prezenţi şi pe scenele festivalurilor medievale din țară. Sfârșitul verii a adus, printre multe prietenii noi, și colaborarea cu cimpoierii de la Bordo Sarkany Regizene Rend din Debrecen, dar și prezența trupei la festivaluri main-stream, cum ar fi Festivalul Dilema Veche de la Alba Iulia. Trupa a continuat să-și îmbunătățească repertoriul, acesta incluzând acum și jocuri medievale, animație pe catalige, căsătorii medievale și alte activități caracteristice epocii medievale.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!