Consiliul Local şi-a dat luni acordul de principiu pentru vânzarea prin licitaţie publică cu strigare a Pieţei Agroalimentare Ioşia, situată pe strada Alexandru Cazaban. Pentru achiziţia spaţiului pe care funcţionează azi piaţa şi-a manifestat interesul scris SC Tengelmann Real Estate Internaţional România SCS, care ar dori să construiască în loc un magazin Plus. Cei de la Tengelmann ar cumpăra 3.983 mp, pentru care sunt dispuşi să ofere 200 euro/mp+TVA.
Primarul Ilie Bolojan a vorbit însă şi despre interesul celor de la Billa, însă municipalitatea aşteaptă şi o ofertă concretă din partea acestui retailer. Prin construirea supermarketului în zonă, piaţa va fi restrânsă la 700 mp, urmând a fi strict agroalimentară.
„Piaţa Ioşia se află într-o stare precară şi dorim să ridicăm standardul de civilizaţie în zonă. Mai mult, această piaţă funcţionează în pierdere şi faţă de actuala suprafaţă, de 5.000 mp, pentru piaţa agroalimentară nu e nevoie de mai mult de 20% din teren. Propunem ca pe lângă o piaţă agroalimentară modernă să se amenajeze şi un magazin, iar în acest sens avem oferte de la două companii. În paralel cu construcţia magazinului se vor desfăşura şi lucrările de reamenajare a pieţei”, a declarat Ilie Bolojan.
La proiectul de hotărâre introdus ieri de către Executiv pe ordinea de zi, RAPAS a introdus un amendament de ultimă oră, ce prevede obligaţia SC Tengelmann Real Estate de a suporta din propriul buzunar cheltuielile ocazionate de obţinerea documentaţiei de urbanism, a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesare reconstruirii pieţei pe noul amplasament, în formula restrânsă la 700 mp. Dezvoltatorul german pentru magazinele Plus nu are însă siguranţa că va câştiga licitaţia, pentru care s-au mai anunţat austriecii de la Billa.
Soarta comercianţilor
În şedinţa Consiliului Local de luni au avut loc niscaiva discuţii pe tema proiectului înaintat de către Executiv. În cele din urmă Puterea şi-a trecut proiectul cu sprijinul PSD. Nu însă şi cu cel al PDL.
Ovidiu Mureşan (PSD) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la soarta comercianţilor în perioada reamenajării locului, însă a fost asigurat de către Romulus Cosma, directorul RAPAS, că pentru patru-cinci luni comercianţii vor putea fi relocaţi în celelalte pieţe. Tot Cosma le-a arătat consilierilor că piaţa nu e folosită în prezent mai mult de 70% din capacitate, iar în perioada rece procentul scade şi mai mult.
În urma reamenajării, mieii nu vor mai fi tăiaţi la Oradea în Piaţa Ioşia.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!