[eadvert]
Toți cei care vor trece pe aici vor avea posibilitatea să admire peste 150 de fluturi vii, originari din America de Sud și Asia.
Expoziția este realizată în parteneriat cu Casa Fluturilor Praid, din judeţul Harghita, primul aşezământ permanent de fluturi din România. Acolo, fluturii sunt crescuți într-un cadru special, într-o clădire cu propriul lor „spaţiu de zbor”, cu un microclimat tropical, ornat cu plante tropicale, completat de un mic lac şi o alee circulară.
Printre „piesele de rezistență” de la ERA Park se vor afla Fluturele de azur (Morpho peleides), denumit de proprietari „virtuosul colecției”, graţioșii fluturi zebra (Heliconiinae) ori fluturii bufniţa uriaşă (Calligo memnon) care lenevesc mereu.
Potrivit proprietarilor colecției, fluturii provin din ferme dedicate din America de Sud, Asia şi Africa, ajungând în România sub formă de crisalide. Acestea sunt puse într-o clocitoare construită special, unde după câteva zile, în funcţie de specie, văd lumina zilei nişte fluturi minunaţi. Proprietarii Casei Fluturilor sunt preocupați să aducă mereu în atenția publicului specii noi iar pentru iubitorii de fluturi au pregatit un stand cu suveniruri tematice!
Expoziția de la ERA Park Oradea va fi deschisă zilnic, între orele 9 și 20!
Intrarea este gratuită, vă așteptăm cu drag!
Advertorial
Citiți principiile noastre de moderare aici!