Garda Financiară şi Poliţia bihoreană depistează periodic reţele de traficanti sau producători clandestini de alcool, care prejudiciază bugetul Statului. Iată însă că şi DNA Oradea a finalizat cercetările într-un dosar cu un prejudiciu de peste pragul de un milion de euro. Ca urmare, procurorii anti-corupţie i-au trimis în judecată pe administratorii de firme Teodor Ţârle al SC Regiana Drinks, Liviu Găvruţa al SC Gavalex Impex şi SC Malixam Market, şi Filipaş Marcel Petru al SC Koping Drinks.
Cei trei sunt acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu indicat de procurorii DNA la 11,2 milioane de lei. În plus, Ţârle şi Găvruţa sunt acuzaţi că au transmis fictiv părţi sociale sau acţiuni ale SC Prodescarn către angajaţi ai acestei firme, pentru a masca activitatea infracţională. Tot pentru transmitere fictivă de acţiuni sunt acuzaţi complicii Sava Eusebiu Daniel, Blajovici Bogdan Raul şi Hirţea Cristian Gabriel.
Conform rechizitoriului Ţîrle şi Găvruţa au produs bauturi alcoolice la SC Prodescarn, între anii 2004 şi 2007, pe care le-au comercializat prin intermediul altor patru firme, fără să contabilizeze tranzacţiile. Pentru recuperarea pagubei de peste 2,7 milioane de euro, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpaţilor.
DNA Oradea a anunţat ieri că Marcel Petru Filipaş, administrator al SC Koping Drinks, este coinculpat alături de Liviu Găvruţa şi Teodor Ţârle. Întrucât DNA nu a detaliat motivaţia trimiterii în judecată a orădeanului Marcel Petru Filipaş, putem nota că firma Koping Drinks a reuşit să intre în atenţia Gărzii Financiare din primele luni de funcţionare, în 2005.
Astfel, în luna mai 2006, Garda Financiară Bihor a constatat că SC Koping Drinks SRL Bihor se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale prin neînregistrarea activităţii de producţie desfăşurată în alte amplasamente decât cele aprobate.
„În ianuarie 2006, după ce am descoperit mai multe sticle cu băuturi alcoolice în diverse magazine din oraş, dar care aveau aplicate timbre legale, am decis să efectuăm un control la firma în cauză. SC Koping Drinks SRL fusese autorizată, în septembrie 2005, ca antrepozit fiscal pentru producerea de băuturi alcoolice”, declara Călin Gal, şeful Gărzii Financiare.
Astfel, din control a reieşit că, deşi la finele anului 2005 societatea s-a aprovizionat cu 804.000 banderole de marcaj pentru băuturi alcoolice spirtoase, ea nu mai funcţiona la amplasamentele declarate, iar începând din ianuarie 2006, nu a mai depus nici o raportare fiscală prevăzută de cadrul legal privind accizele, TVA, situaţia stocurilor de alcool, băuturi alcoolice şi a banderolelor de marcaj.
6,5 milioane de lei
„Toate aceste constatări, la care se adaugă faptul că reprezentanţii legali ai SC Koping Dinks SRL Bihor s-au sustras sistematic obligaţiei de prezentare la control, au condus la concluzia că, în realitate, aceştia urmăresc eludarea plăţii obligaţiilor fiscale, prin ascunderea activităţii de producţie băuturi alcoolice desfăşurate şi pe linie de consecinţă, neînregistrarea şi neplata către buget a obligaţiilor aferente”, transmitea, printr-un comunicat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În baza celor constatate, Garda Financiară a calculat prin estimare, în sarcina acestui agent economic, un prejudiciu total (TVA, accize si impozit pe profit) de 6.586.055 RON (1,5 milioane de euro). Din prejudiciul estimat 5.259.110 RON – reveneau ca accize, 1.248.718 ca TVA şi 78.227 lei – impozit pe profit.
Actul de control a fost transmis la DGFP Bihor pentru stabilirea exactă a tuturor obligaţiilor fiscale ce revin SC Koping Dinks SRL Bihor. Totodată, au fost sesizate organele de cercetare penală. Iar cum prejudiciul depăşea un milion de euro, competenţa a revenit DNA Oradea. Mai notăm că în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă din 10 august 2010 figura şi firma SC Koping Drinks SRL.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!