Pentru vineri la amiază este anunţat startul petrecerii de trei zile oferită de White Wolves Motor Club ca şi cadru pentru prima „convocare” organizată de club. Ştrandul cu Valuri este locaţia evenimentului iar organizatorii mizează pe prezenţa a peste 1000 de participanţi.
„Evenimentul va avea loc în Băile 1 Mai, în Ştrandul cu Valuri, în intervalul 20 – 22 iunie. Sperăm că vremea va ţine cu noi, astfel încât să-i avem cu noi pe prietenii şi pe fraţii noştri motociclişti din România şi alte ţări”, spune Ioan Gavriş, vicepreşedintele clubului.
Întrunirea se vrea cea mai mare de acest gen din Nord-Vestul Transilvaniei. „În urma campaniilor organizate de noi de patru ani încoace, de la înfiinţare, această întâlnire este cireaşa de pe tort, este prima ediţie. Sperăm să o repetăm în următorii 20 de ani şi să o facem din ce în ce mai bine”, spune Dan Todoran, membru fondator.
Acesta a şi schiţat programul întrunirii: vineri la amiază începe primirea participanţilor în 1 Mai, sâmbătă la amiază se porneşte în marş prin Oradea iar duminică este închiderea evenimentului. „Vineri avem organizate o serie de concursuri, după care, de la ora 19:00 vor începe concertele. Vor performa o serie de trupe, atât tinere cât şi consacrate. Sâmbătă, în jurul orei 13:00 vom porni în marş din Ştrandul cu Valuri spre Oradea. În oraş, păstrăm traseul obişnuit: Nufărul – Cantemir – Magazinul Crişul – Gară – Ştefan cel Mare – Dacia şi retur. După asta revenim în Ştrandul 1 Mai, în Ştrandul cu Valuri. Sâmbătă vor fi patru concerte – un Pokolgep, The ROCK – trupa tribut AC/DC, pe lângă Replica şi alte trupe. Invităm la aceste concerte pe toţi iubitorii de muzică rock, nu neapărat de motoare. Intrarea e 30 de lei pentru tot evenimentul, pentru toate cele trei zile. Pentru motociclistele care vin pe propriul motor, intrarea este liberă. Ele au fost întotdeauna considerate VIP pentru noi”, spune Todoran. „Venim în întâmpinarea motocicliştilor cu aceste preţuri mici. Vrem să-i ajutăm să vină cât mai mulţi. În ziua de azi nu e uşor să fii motociclist”, mai spune el.
Pe lângă motocliştii locali, White Wolves au şi invitaţi din Ungaria şi Serbia. „Având în vedere că la deschiderea sezonului am avut 380 de motoare, acum ne aşteptăm la 1000 de motoare şi la 1200 de vizitatori pe eveniment”, spune fondatorul.
Chariots of fire
White Wolves MC şi-a ales ca temă a întâlnirii de acum şi denumire pentru toate reuniunile viitoare, sloganul „Chariots of fire” (Care de foc). „E o denumire care poate să ne reprezinte”, crede Todoran. Acesta spune că, pe măsură ce a crescut, clubul şi-a constituit şi o organizaţie pentru pasionatele de motociclism – Riders Club. „Împărţim cu colegii noştri aceeaşi pasiune plus că ne simţim ocrotite. Cu atâţia fraţi în jurul nostru, întotdeauna ne simţim apărate în condiţiile de trafic dificile, pe care le ştim cu toţii”, spune Diana Eufemia Tifor.
Reprezentanţii clubului menţionează că acesta se bucură de un interes crescut de la an la an. „Am crescut ca şi MC pentru că oamenii şi-au dat seama că, dincolo de întâlnirile de socializare, ne interesează problemele cu care se confruntă motocisliştii şi cum se pot ele rezolva. Anul trecut, nu a fost niciun accident mortal cu motocliclist – lumea a devenit mai conştientă de existenţa lor şi atitudinea s-a schimbat în trafic”, e concluzia lui Todoran.
Citiți principiile noastre de moderare aici!