[eadvert]

Specialiștii consultați de Jurnal bihorean spun că deocamdată nu există niciun studiu care să confirme că sistemele de supraveghere de pe spațiul public ajută la reducerea infracționalității. Sunt însă câteva excepții.

„Există studii făcute în diverse părți din lume, care arată că în anumite condiții sunt beneficii certe. De exemplu, cel mai frecvent, este cel legat de supravegherea traficului. De obicei ajută la prevenirea accidentelor, mai ales în țări ca România, unde infrastructura e mai slabă și comportamentul șoferului mediu este mai degrabă riscant”, ne-a spus Ovidiu Voicu, membru fondator și director executiv al Centrului pentru Inovare Publică. „Studiile făcute în străinătate, în anumite zone, cu răspunsuri mixte, au arătat că din toate zonele cu camere, singurele unde există un beneficiu clar pentru securitate era zona pentru parcări publice, unde se reduce numărul de spargeri ale mașinilor”, a adăugat Bogdan Manolea, director executiv în cadrul Asociației pentru Tehnologie și Internet – ApTI.

Însă, subliniază specialiștii, tot studiile ne arată că aceste sisteme trebuie folosite corespunzător, adică, pentru cei prinși pe camere că au încălcat legea, să existe o consecință.

„În foarte multe localități nu există un plan până la capăt, ce se întâmplă după ce camerele surprind aceste fapte. Ok, am instalat camerele, și? Noi am constatat că în foarte multe localități, pașii următori sunt lăsați în aer”, subliniază Voicu.

Specialiștii consultați de noi spun că din cunoștințele lor, nicio primărie din țară nu a venit cu un raport clar care să arate, la o anumită perioadă după ce camerele au fost instalate, cât de mult s-au redus infracțiunile sau faptele contravenționale. De fapt, Oradea dovedește contrariul. Toaletele super scumpe instalate în parcuri, sunt vandalizate periodic, clădirile și spațiile publice, nou renovate, sunt pline de graffiti.

În timp ce avantajele obsesiei pentru securitate nu sunt clare încă, specialiștii avertizează asupra riscurilor.

În studiul „Supravegherea spațiului public” au fost evidențiate câteva probleme majore, unele fiind la limita legalității, când vine vorba de echipamentele CCTV instalate de primării. O problemă ar fi, legat de cine are acces la imaginile surprinse de camere. În cele mai multe localități, este vorba de Poliția Locală, care, potrivit lui Ovidiu Voicu, „nu e suficient reglementată în România”.

Sau, mai grav, în unele localități „primarii au folosit polițiști locali ca pe garda personală, inclusiv la Iași unde și-a trimis să își urmărească amanta”.

Din datele culese de Jurnal bihorean, reiese că în unele localități din județ, cum ar fi Săcădat de exemplu, imaginile pot si accesate de polițiști, primar și viceprimar.

Totodată, ambii experți au subliniat nevoia unor studii, care ar trebui făcute de autoritățile publice înainte de a cumpăra echipamentele, astfel există riscul să apară alte probleme.

„Înainte de a purcede la a achiziționa camerele, o primărie să își facă evaluare, pe toate palierele. Care sunt nevoile de supraveghere, care sunt competențele pe care le are și de ce are nevoie, că să poată decide care sunt specificațiile tehnice și să aibă garanțiile legale de folosire a datelor”, crede Ovidiu Voicu.

Studiul ar trebui să arate și dacă investiția publică se justifică sau nu.

„Nu e chiar ieftin să montezi camere. Poate cu banii respectivi este mai eficient să mai angajezi niște polițiști locali”, adaugă sursa citată.

Când „obsesia securității” încalcă dreptul la viața privată

Mai mult și foarte important, autoritățile ar trebui să evalueze și impactul asupra vieții private a cetățenilor, dar și posibilele probleme de securitate care pot să apară, atunci când se face supravegherea spațiilor publice.

„Pentru a pune niște camere în spațiul public, există niște obligații pe GDPR, care prevăd aceste analize de impact, pe care ar trebui să o faci înainte de instalarea echipamentelor. Dacă vorbim de o autoritate publică, analiza ar trebui să fie făcută înainte de licitație. Dacă nu poți să ai un temei legal pentru prelucrarea acestor date, nu mai faci licitația. Sau o faci, dar cumperi niște camere de luat vederi care să aibă niște măsuri tehnice de protecție a vieții private”, a precizat expertul Bogdan Manolea.

Echipamentul respectiv blurează automat fețele oamenilor și acestea pot să fie deblurate doar în condițiile în care există o cerere de la poliție.

„Dar acestea costă”, subliniază Manolea. El a calificat această cursă prin care autoritățile împânzesc spațiile publice cu sisteme de supraveghere „obsesia securității”.

„Autoritatea publică vrea să arate că asigură securitatea cetățenilor. Nu are bani pentru a face demersuri care să asigure securitatea și încearcă să o înlocuiască cu niște sisteme tehnologice, care cică ți-ar asigura securitatea, ceea ce nu este real. Acest sistem poate, în cel mai bun caz, să documenteze o faptă ilegală, iar ulterior să poți identifica autorul. Și nu poți să acoperi întreg spațiul public. Ceea ce faci, prin montarea acestor camere, este că muți partea de infracționalitate și convenționalitate în altă parte. Ca în cazul cu gunoaielor, pui cameră și oamenii aruncă în altă parte”, a mai spus directorul ApTI.

Pericole Made in China

Specialiștii consideră că, deocamdată, se discută foarte puțin de problemele de securitate și protecția vieții private, în contextul în care există atât de multă supraveghere în spațiul public.

„Cine face specificațiile sistemului? De obicei, criteriul luat în calcul de primării este costul, dacă nu e vorba de vreun aranjament. Și vin niște camere produse în China, care trimit datele pe care le colectează pe niște servere din China, pentru că primăriile, mai ales cele mici, nu au servere proprii. Ele folosesc un Cloud, care e în China și care, mai ales în contextul geopolitic actual, e discutabil. Dacă e legal, dacă e prudent, dacă primăriile respective care împânzesc spațiul public cu camere gândesc până la capăt ce se întâmplă de fapt, care pot fi consecințele?”, se întreabă directorul Centrului pentru Inovare Publică.

Camerele cu recunoaștere facială ridică o altă problemă, „foarte mare”.

„Ce se întâmplă cu toate aceste date private? Legislația cere niște garanții suplimentare, pe care foarte puține primării au capacitatea legală, în primul rând, să le înțeleagă și să le pună în practică. Apare problema, unde se duc datele? Furnizorii acestor camere, firme chinezești, de obicei au tot felul de termeni și condiții, prin care au dreptul să folosească datele pe care le stochează în Cloud-ul lor”.

„Și a doua problemă, este partea de reglementare a Inteligenței Artificiale. Pentru că există riscul ca cineva care are acces la foarte multe astfel de puncte de camere și folosind algoritm de Inteligență Artificială, să urmărească nu neapărat comiterea unor infracțiuni, ci să urmărească persoane din opoziție, jurnaliști incomozi, persoane din societatea civilă, care să fie targetați prin acest algoritm. Prin accesul la date din foarte multe puncte, o persoană poate să fie pur și simplu urmărită, ceea ce ridică probleme morale și juridice”, subliniază expertul.

Suntem urmăriți!

Fără responsabili GDPR

Ca dovadă că primăriile sunt prea puțin preocupate de aspecte ce țin de legislație și protecția datelor personale ale cetățenilor, o parte dintre administrațiile chestionate de Jb și Bihon.ro pe această temă, ne-au comunicat că, deși au camere, nu au un responsabil care să se preocupe de respectarea reglementărilor GDPR.

La Cociuba Mare sunt 25 de camere, iar primăria ne-a transmis că „nu există persoană desemnată pentru gestionarea reglementărilor GDPR”.

Nici Sălacea, cu 16 CCTV instalate, nu are un responsabil care să se asigure că reglementările GDRP nu sunt încălcate. Are în schimb un contract de mentenanță cu Tas Mar Security Instal, în valoare de 2.380 de lei.

„E clar că e o situație de încălcare a legii. Primăria e pasibilă de o amendă. Din păcate, la noi, transpunerea GDPR s-a făcut în așa fel încât sancțiunile pentru autoritățile publice sunt foarte scăzute, comparativ cu cele pentru operatorii privați. Cumva, pentru a proteja autoritățile publice care nu au resurse și expertiza necesară. Totuși, pot să existe sancțiuni și, teoretic, litigii în instanță din partea unor cetățeni lezați de faptul că există acea supraveghere care nu respectă prevederile legale”, ne-a precizat Ovidiu Voicu.

Potrivit acestuia, din cercetările făcute, în localitățile mici, acești experți GDPR lipsesc: „Rareori sunt, în localitățile mici aproape niciodată, din ce am constatat noi. De obicei, în orașele mai mari se apelează la servicii externe, se angajează un expert GDPR care să facă regulamentele. Sunt însă comune care nu își actualizează propriile proceduri și regulamente interne la GDPR, ca să țină cont de camere, doar le instalează”. Iar persoanele care sunt, rar au pregătirea necesară pentru a gestiona un sistem atât de complex, cu o temă atât de sensibilă. Asta în condițiile în care, explică Voicu, riscul de a apărea breșe de securitate la echipamentele primăriilor, sunt destul de ridicate. „Camerele, care se conectează prin wireles, vin cu o parolă implicită. Am constat în multe situații că nu s-a preocupat nimeni să schimbe parola. O persoană cu cunoștințe tehnice se poate conecta ușor la camerele respective”, explică sursa citată.

De altfel, un artist din Belgia, Dries Depoorter, a făcut și un experiment pe tema asta. El a luat poze de pe rețelele de socializare, și conectându-se la camerele de supraveghere de pe spațiul public, a reușit să găsească înregistrarea momentului în care a fost realizată fotografia respectivă, imaginile fiind publicate pe urmă pe internet. Prin acest experiment, el a vrut să arate cât este de ușor să te folosești de camerele de supraveghere, pentru a identifica persoane necunoscute, cu ajutorul unor poze de pe social – media. El a reușit să identifice persoane care pe contul de Instagram își postaseră poze în care erau cu spatele.

La fel, spun specialiștii, cineva care are acces la camere, pot să identifice persoanele, cu ajutorul postărilor de pe social media și astfel să le afle identitate și alte date personale.

„A treia categorie de risc, din care avem cazuri, este personalul primăriei, insuficient instruit, care folosește în scopuri personale camerele”, avertizează directorul Centrului pentru Inovare Publică.

Bani mulți, pe un sistem ….(in)eficient?

Primăriile din Bihor au plătit între câteva zeci de mii, până la câteva milioane de lei, pentru sisteme de supraveghere. Și multe au în plan extinderea rețelei.

Majoritatea camerelor și echipamentelor de supraveghere au fost cumpărate prin achiziție directă, fără licitație. Astfel se explică, probabil, de ce unele primării au cumpărat 90 -100 de camere cu 110.000 lei – 150.000 de lei, pe când altele au achiziționat 20 de camere, cu 180.000 de lei. Sigur, diferența de preț poate să fie și datorată specificațiilor echipamentului, o cameră cu rezoluție mare și cu recunoaștere facială e clar cu mult mai scumpă decât una simplă. La fel, am găsit primării care au contracte de mentenanță de 500 de lei/lună, pe când altele plătesc 2.000 de lei/lună.

„E problema și de posibilă corupție. E un cost important când instalezi, zeci, sute de camere în orașe. Care urmează cu mentenanță. Și ne întoarcem la întrebarea inițială? Se schimbă ceva, există date de la primăria respectivă? Chiar scade infracționalitatea? Și atunci, ar trebui să se închidă ciclul de politică publică, după ce au instalat o parte din camere, primăria să facă un studiu, să spună, avem de șase luni camere, față de cele 6 luni precedente a scăzut infracționalitatea. Nu am întâlnit, dimpotrivă. Chiar la Oradea, când am făcut studiul, a fost un caz în care se arunca gunoi, iar primăria se uita pe cameră și ne-au zis că nu au ce să le facă. Nu știu dacă s-a rezolvat între timp problema de acolo”, a explicat expertul.

Ghidul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pentru autoritățile publice locale detaliază ce înseamnă „date cu caracter personal” prin prisma sistemelor de supraveghere de pe domeniul public: https://www.dataprotection.ro/?page=Comunicat_Presa_07.12.2022&lang=ro