Şantierul reabilitarii Cetatii Oradea avansează mai repede decât a prevăzut Municipalitatea şi finanţatorul, Uniunea Europeana, prin Programul Operaţional Regional(POR). Cu opt luni înainte de termenul prevăzut, executantul s-a apucat la începutul lui octombrie de Corpul A, unde va funcţiona muzeul Cetăţii.
„Lucrările merg bine şi, ca atare, finanţatorul a fost de acord ca firma executantă, Constructorul Sălard şi partenerii din Ungaria să înceapă la acest corp, care în urmă cu două, trei săptămâni, încă găzduia Facultatea de Arte Vizuale”, spune Dumitru Sim, coordonator comunicare pentru proiect.
Sim spune că, în ciuda avansului din acest moment, nu este sigur că întreaga lucrare de reabilitare a ansamblului monumental va fi gata cu opt luni înainte, din cauza vechimii acestuia. Nu se ştie ce secrete mai pot descoperi muncitorii pe măsură ce înaintează cu lucrarea. Astfel, chiar dacă stadiul fizic al şantierului va fi gata mai repede, finanţarea se va derula tot pe intervalul stabilit la 72 de luni, din iunie 2009 până în iunie 2015.
În grafic
În acest moment, pe lângă începerea şantierului la Corpul A, se lucrează la Corpul H – viitorul Muzeu al Pâinii, Corpul G – administraţia şi Corpul K – strada Breslelor. Pentru niciunul dintre acestea, nu există întârzieri.
S-au refăcut zidăriile de cărămidă, şarpantele, planşeele lemnoase, s-a turnat beton armat pentru centuri, s-au curăţat şi vopsit profilele metalice, s-a cumpărat şi ignifugat materialul lemnos necesar şi altele. Sunt în lucru instalaţiile electrice, tencuielile interioare şi pe trestie şi refacerea bolţilor. Pentru amenajarea de drumuri, s-au făcut săpături în proporţie de 80% din volumul total. Săpăturile arheologice sunt şi ele finalizate pe o suprafaţă de aproximativ 60% din necesar.
C.GH.
Citiți principiile noastre de moderare aici!