Şi în acest an, ca de obicei, bihorenii, dar nu numai, au împânzit Şuncuiuşul în căutare de distracţii sau poate doar relaxare, în aerul proaspăt de munte. Încă de la intrarea în localitate, turiştii puteau fi zăriţi sâmbătă, grupuri grupuleţe, implicaţi în activităţi care de care mai colorate. Deşi se percepe taxa pentru cort şi chiar pentru locul de pătură, oamenii nu s-au sfiit să ocupe fiecare colţişor disponibil de pe platourile din staţiune, pentru a-şi întinde cortul. Liniştea muntelui a fost conturbată de diferite genuri muzicale, care răsunau din instalaţii audio performante sau din maşini, după inspiraţia fiecăruia.
„Platoul distracţiilor”
Drumul spre platoul din faţa peşterii Ungurul Mare, prăfuit şi înţesat de maşini sau grupuri vesele, trece rapid, deoarece plimbăreţii sunt furaţi de peisaj. Odată ajunşi la platou, turiştii erau întâmpinaţi de doi „portari” care percepeau o altă taxă, de intrare la concertul din acea seară. Nici cei aflaţi doar în plimbare nu au fost scutiţi, deoarece organizatorii nu puteau risca nimic. Pe platou, răsuna în acel moment doar muzica din boxele montate în faţa unei scene, iar „locatarii provizorii” moţăiau încălziţi de soarele după-amiezei, probabil în aşteptarea „dezmăţului” nocturn. Cu toate că staţiunea e renumită pentru distracţiile mai puţin „sportive” ale tinerilor, cei interesaţi puteau să facă alpinism sau rafting, după preferinţe.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!