Vechea exploataţie de argilă de la Şuncuiuş, care a dus faimă zonei, e azi o gaură neagră şi o pată pe obrazul comunei. Clădirile aflate în paragină, aflate chiar la intrarea într-o zonă turistică cu potenţial încă neexploatat, dau senzaţia că acolo s-au filmat scene dintr-un film de război. Imobilele aparţin unor oameni aflaţi în topul celor mai bogaţi români: fraţii Cristescu. Ele sunt exemplul clar al capitalismului sălbatic.
Primarul Doru Gabor spune că le-a expediat deja câteva notificări proprietarilor prin care le cere să dărâme clădirile aflate în paragină, fiindcă prin aspectul lor duc la scăderea potenţialului turistic. „Ştiu că şi demolatul costă mult, dar o să repet cererea de a continua demolările”, susţine şeful Primăriei Şuncuiuş. Fraţii Cristescu plătesc impozit pe clădiri „200-300 de milioane de lei vechi” la Primăria Şuncuiuş. O altă clădire într-o stare asemănătoare apaţine , se pare, fraţilor Micula.
În declaraţiile de intenţii ale celor mai potenţi investitori din Şuncuiuş, comuna pare a fi un paradis al investiţiilor. Mai ales în vreme de criză. Însă realitatea din teren e taman pe dos. Compania Bega Minerale Industriale, care face parte din grupul Bega, controlat de Marius si Emil Cristescu, a anunţat că va investi până la finele acestui an peste 2 milioane euro în achiziţionarea de noi instalaţii tehnologice. Oficialii companiei susţin că intentionează punerea în funcţiune a unei instalaţii pentru procesarea argilelor la punctul de lucru din localitatea Şuncuius, judetul Bihor. „Lucrările de investiţii prevăzute pentru acest an vor fi realizate în funcţie de priorităţi şi de fondurile disponibile”, declara în urmă cu mai puţin de o lună unul dintre reprezentanţii fraţilor Cristescu pentru www.zf.ro.
Nu mai exploatează
PR-ul este una iar realitatea este cu totul alta. Primarul de Şuncuiuş spune că i-a văzut pe fraţii Cristescu pentru ultima dată anul trecut. „Anul trecut a fost unul dintre ei pe aici. În urmă cu o săptămână şi-au restrâns activitatea, de la 25 de persoane au mai rămas doar 5. Nu mai exploatează argilă. Dar plătesc impozit pe clădiri în jur de 200-300 de milioane de lei vechi/an. Numai pe clădiri, fiindcă terenul este al Statului Român şi este aflat în administrarea Primăriei. Au început să demoleze din clădiri, fiindcă i-am notificat. Aşa cum arată acum ne strică aspectul, ne scade din potenţialul turistic. Ştiu că şi demolatul costă mult, dar o să le mai trimit o notificare în acest scop”, a declarat primarul Doru Gabor.
O altă clădire aflată într-o stare asemănătoare de degradare este cea din apropierea Peşterii Ungurul Mare, altă dată un punct de atracţie pentru localnici şi dealtfel un imobil deosebit de ofertant prin poziţia pe care o ocupă. Primarul spune că imobilul a început să se deterioreze din momentul în care a fost închiriat de la Federal Coop de o societate cu acţionari italieni. Localnicii susţin că acum clădirea a fost cumpărată de fraţii Micula. Primarul de Şuncuiuş nici nu confirmă, nici nu infirmă. „Ştiu că aparţine unei societăţi din Bucureşti. Că o fi a fraţilor Micula sau nu, nu ştiu. Ştiu doar că societatea avea un proiect tehnic pentru refacerea imobilului şi că a şi tras coloana de alimentare cu apă până acolo”, susţine şeful Primăriei Şuncuiuş.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!