Grecia este de secole o destinație de vacanță de vis. Cei care au fost, vor negreșit să se mai întoarcă. Cei care nu au fost, vor cu tărie să ajungă acolo. Grecia are toate ingredientele pe care le cauți atunci când vrei un concediu perfect: apa mării limpede și curată, soarele fierbinte și numai bun pentru bronz, nisipul fin și cald, gândilă tălpile, iar petrecerile și activitățile sportive sunt asigurate de către Summer Sports Camp 2016.
Centrul de Fitness Ars Nova din Oradea a lansat o nouă ediţie a campaniei împotriva obezităţii şi a sedentarismului şi invită pe cei cu astfel de probleme să facă mişcare pe plajele din Grecia.
„Ne aflăm deja la cea de-a treia ediție a acestui eveniment și ne deschidem porțile cu experiența deja acumulată și cu pasiunea care crește de la an la an. Cei ce doresc să facă mişcare, să slăbească chiar ori să schimbe stilul de viaţă şi să-şi restabilească echilibrul organismului pot profita în cele şapte zile ale taberei de activităţile sportive şi de slăbit pe care le propunem în staţiunile Platamonas & Nei Pori. Antrenamentele sunt nu doar pentru adulţi, ci şi pentru copii. Anul acesta ne-am propus ca alături de participanții Summer Sports Camp 2016 să promovăm mișcarea în aer liber, pentru a ne încărca bateriile cu energie pozitivă și bună dispoziție. Mai mult de atât, avem și un slogan pe care nu ai cum să nu-l îndrăgești: «Lasă-ți kg suplimentare în Grecia!»”, a spus Teodora Lăzuran, creierul acestui proiect.
Printre cele mai importante programe din Summer Sports Camp se numără workshop-uri de detoxifiere şi nutriție, party-uri tematice și jocuri de vacanță cu animatori turistici. Adulții vor avea posibilitatea să încerce: Yoga, Streching, Pilates, Zumba, Power Body, Power Abs&Legs, Aquazumba, Aqua Fitness, Piloxing Cross Fit, Functional Training., dar şi campionate de Beach Volley și Fotbal, în timp ce cei mici vor avea parte de programe de Fit Kids, Zumbatomic sau Gym Fun.
„Activitățile vor fi supravegheate și se vor desfășura sub coordonarea unor instructori de talie internațională și națională cu experiență. La Summer Sports Camp vor fi prezenți și terapeuți, nutriționiști cu experiență, care vor avea grijă ca pe lângă programele de sport, să propună şi o alimentaţie corectă”, a mai precizat Lăzuran.
Summer Sports Camp 2016 se va desfășura în două etape: 26 iunie – 3 iulie (pentru prima perioadă taxele trebuie achitat un avans de 30% din costurile taberei până pe 15 mai, iar restul se va achita până cel târziu 10 iunie) şi 3 septembrie – 10 septembrie (pentru rezervarea unui loc, achitarea avansului de 30% se va efectua până în 15 iunie, iar diferenţa până în 15 august).
Detalii şi informaţii suplimentare se pot obţine la Club sportiv MBTA sau personal la sediul Centrului de Fitness Ars Nova sau la adresa de email: tabara@arsnova.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!