Din această vară, Oradea şi-a trecut în cont încă o şcoală de vară orientată pe limbi străine. Astfel, Babel Trad Center îşi propune să ofere una din cele mai interactive activităţ de vară pentru copiii cu vârsta între 7 şi 14 ani. „Summer School se axează pe învăţarea limbii engleze şi germane într-o manieră distractivă prin combinarea procesului de învăţare cu organizarea de activităţi precum dansul, karaoke, plimbare la zoo, jocuri şi alte activităţi interactive!”, explică profesoara de limbă engleză şi germană Cheta Anca, în calitate de coordonator al proiectului
Summer school a început la finele lunii iulie, şi se defăşoară de luni până sâmbătă, între orele 9 şi 17. În pachet sunt incluse şi gustarea de dimineaţa şi prânzul copiilor. Detalii se pot obţine la sediul organizatoric din Oradea, strada George Enescu nr. 22, la numărul de telefon 0729 -155.088 sau la adresa de e-mail office@babeltradcenter.ro.
Mai trebuie spus că centrul de limbi străine Babel Trad a avut în prim plan, până acum, activitatea de formare a adulţilor prin organizarea de cursuri de limbi străine (engleză, germană, franceză, italiană) în vederea obţinerii unui certificat internaţional care să asigure admiterea la o facultate în străinătate sau găsirea unui loc de muncă. O serie de absolvenţi ai cursurilor de pregătire de la Babel Trad au obţinut certificate de absolvire a unor examene recunoscute la limbile engleză şi germană, gen IELTS sau ECL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!