Gazda evenimentului a fost Cetatea Oradea, un loc cât se poate de potrivit pentru un asemenea eveniment. Totul a decurs într-o ambianţă foarte plăcută, scăldată într-o lumină crepusculara care te ducea în vremurile de demult. La această ediţie a şezătorii au fost prezenţi peste 50 de participanţi de toate vârstele.
Tradiţie şi romantism
„Am avut invitaţi speciali, unii aduşi de d-na Mioriţa Sateanu – ca de obicei – de această dată suedezi, dar şi invitaţi aduşi de „echipa” de organizatori ai Fundaţiei” Clubul Dreptei”- olandezi, francezi. S-au cântat atât colinde tradiţionale, cât şi în alte limbi: în engleză -Vlad Tătaru, în franceză micuţa Stephanie Andre, în ebraica veche prof.Angela Ciobanu-Mihai. Doamna Yoe Avram ne-a răsfăţat cu romanţe.
Au fost momente foarte plăcute din care nu au lipsit povestirile de Crăciun spuse de domnul Mircea Teaha, un moment de poezii romantice – scrise şi citite de prof. Gheorghe Vasile. Prof. Sânziana Neşiu ne-a încântat cu versuri potrivite de sezon… iar Raul Silaghi a adus în Cetate melodii folk, cântate aproape la unison de participanţi.
Un moment inedit ne-a oferit d-na Alina Giurgiu care ne-a povestit puţin despre istoricul şi confecţionarea unei bluze tradiţionale, adică despre cum se realizează ia românească. Domnia sa a ilustrat cu imagini cu modelele care se cos pe ii. Mesajul de suflet al doamnei Alina Giurgiu a ajuns la doamne, care de acum sunt decise să facă o adevarată «pregătire în domeniu », pentru a croi şi coase ia proprie, spune profesor Daniela Ghiuro, vicepreşedinte al Fundaţiei Clubul Dreptei, organizator al evenimentului.
Un grup de d-ne profesoare de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” au adus la şezătoare câteva icoane pictate de elevii economişti sub îndrumarea d-nei prof. Aurica Cifor. Icoanele au fost aduse în scop caritabil, iar banii rezultaţi din vânzarea lor vor fi donaţi unor elevi, tot din Liceul economic, elevi cu probleme materiale.
Organizatorii la eveniment s-au bucurat şi de prezenţa staff-ului ALDE Bihor format din domnii: Ioan Mintaş, Dorin Corcheş, Gligor C. şi Tunduc, care nu au fost prezenţi în scop politic, ci pentru a sprijini organizatorii la capitolul „protocol” cu plăcinte de la Beiuş, sucuri.
Cu un „lighean” cu 150 de gogoşi calde şi aromate s-a prezentat la eveniment tânărul întreprinzător Andrei Toia. Gogoşile au fost „asortate” cu câte un pahar de ceai sau de vin roze de Recaş adus de Mircea Teaha. Evenimentul a fost prezentat de Carmen Dinescu, Gheorghe Vasile şi Daniela Ghiuro.
Următoarea ediţie a evenimentului va avea loc anul viitor. „Încă o dată sincere şi calde mulţumiri tuturor celor care au dorit să participe la un asemenea eveniment cu înaltă ţinută artistică”, a spus profesoara Daniela Ghiuro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!