Societatea Profesională de Avocați „Doseanu și Asociații” a solicitat, în data de 21 martie, la Curtea Constituțională a României declararea neconstituționalității unui text de lege care viza o întreagă instituție de drept penal – cea a prescripției răspunderii penale, cu referire la întreruperea cursului prescripției.
Joi, Curtea Constituțională a României, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Doseanu&Asociații și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal, este neconstituțională. Dacă până acum organele de urmărire penală aveau suficiente pârghii pentru a lipsi de eficiență instituția prescripției penale, decizia CCR va asigura un cadru legal de efectuare a actelor de urmărire penală în consonanță cu rigorile dreptului la un proces echitabil al justițiabilului.
La aceste cirtici de neconstituționalitate și-au adus aportul avocații Răzvan Doseanu, Cosmin Buta, Ioana Țenț, Ramona Matica, Mihuț Anabela și George Berche, într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Oradea.
„În motivarea deciziei de admitere pronunţate, Curtea și-a însușit argumentele expuse pe larg de avocații societății noastre și a constatat că dispoziţiile art. 155 alin.(1) din Codul penal încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu.
Efecte
Avocații au arătat faptul că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștiințare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripție, astfel cum a reținut și Curtea.
„Curtea a constatat faptul că, a accepta situația contrară înseamnă a crea (cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale) pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art.155 alin.(4) din Codul penal”, a mai pucntat Doseanu.
Cu alte cuvinte, această decizie a Curții Constituționale este menită să asigure un cadru legal de efectuare a actelor de urmărire penală în consonanță cu rigorile dreptului la un proces echitabil al justițiabilului. Până la pronunțarea acestei decizii, organele de urmărire penală aveau suficiente pârghii pentru a lipsi de eficiență instituția prescripției penale. Decizia Curții Constituționale este definitivă și devine obligatorie. Aceasta va fi comunicată celor două Camere a Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!