După ce iniţial hotărâse subvenţionarea viitoarelor curse internaţionale de pe Aeroportul Oradea, pe cap de pasager îmbarcat, în cele din urmă Consiliul Judeţean vine cu o ofertă mai bună pentru companiile aeriene interesate. Cum Comisia Europeană şi-a schimbat propriile reglementări, iar CJ Bihor a trebuit să aibă aprobarea Bruxelles-ului şi a Consiliului Concurenţei, pentru aceste ajutoare de stat, Legislativul judeţean a trebuit să-şi revizuiască Hotărârea adresată operatorilor aerieni. Şi nu oricum, ci tocmai în favoarea acestora, deoarece subvenţia – acest ajutor de stat acordat de autorităţile judeţene – nu va mai fi condiţionată de numărul de pasageri ce vor zbura de la Oradea. Beneficiind de noile reglementări europene, Consiliul Judeţean a hotărât marti să acorde subvenţii ca o reducere a taxelor aeroportuare, astfel încât acestea să fie reduse cu până la 50% pentru companiile ce vor zbura de la Oradea. Minus serviciile de handling, care nu intră în prerogativele RA Aeroportul Oradea şi a CJ Bihor. Aceasta este oferta pe care o pune pe masă Bihorul pentru ca operatorii aerieni să participe la procedura de achiziţie publică, obligatorie pentru orice contract cu statul. Anul acesta ar trebui finalizată şi noua pistă a Aeroportului din Oradea. Marti, toţi consilierii judeţeni au votat proiectul de hotărâre. Inclusiv Opoziţia reprezentată de către PSD.
Chiar şi Opoziţia reprezentată de către PSD a votat, marţi, propunerea de Hotărâre a Consiliului Judeţean pentru acordarea unor subvenţii de la bugetul judeţean menite să încurajeze companiile aeriene să efectueze zboruri internaţionale de la Oradea. Este vorba despre o diminuare cu până la 50% a taxelor aeroportuare, după ce în primă fază se hotărâse punerea în aplicare a unei subvenţii per pasager îmbarcat. Noua reglementare judeţeană, care respectă noile reglementări europene şi naţionale în domeniu, este una şi mai avantajoasă pentru operatorii aerieni, ce nu se mai văd condiţionaţi de numărul de pasageri ce se îmbarcă de la Oradea spre alte meleaguri de peste hotare. 495.040 euro este bugetul anual alocat de către CJ Bihor până în 2017, pentru punerea în practică a schemei de ajutor de stat, ce ar diminua pentru companiile interesate taxele de aeroport cu până la 50%!
Precauţii
Înainte de momentul votului, fostul vicepreşedinte al CJ Bihor, actualul opozant-şef Ioan Mang (PSD) a anunţat că şi grupul de consilieri judeţeni PSD vor vota proiectul. Chiar dacă Mang a avut oarece temeri şi obiecţii. La fel ca şi prefectul Claudiu Pop, Mang şi-a exprimat temerea că pista nouă va fi finalizată la Aeroport, însă CJ Bihor nu va reuşi până la acea dată (31 octombrie a.c.) să găsească şi să desemneze companii aeriene care să efectueze zboruri internaţionale de la Oradea. „Să nu ma aşteptăm un an, pentru că trec lunile şi (pista – n.r.) va fi gata”, a atenţionat liderul PSD Bihor. Preşedintele Cornel Popa şi directorul Aerportului i-au răspuns, asigurându-l pe pesedist că urmează să fie realizată licitaţia pentru desemnarea companiilor aeriene ce vor beneficia de subvenţia CJ Bihor. Popa a explicat că administraţia judeţeană a trebuit să repună pe masă proiectul privind acordarea subvenţiilor deoarece Comisia Europeană şi-a modificat propriile reglementări, astfel încât au trebuit reobţinute anumite avize. „Prima dată am cerut subvenţie pe persoană îmbarcată. Acum s-au schimbat reglementările şi putem acorda subvenţii la taxele aeroportuare. Am făcut publică intenţia noastră toţi ne spun că aşteaptă să se finalizeze lucrările pe Aeroportul Oradea”, a reacţionat Popa, asigurându-l pe pesedist, fostul său coleg de Executiv, „că nu pierde timpul de pomană” la CJ. În prealabil, Mang îşi exprimase îngrijorarea ca nu cumva pista pe care Guvernul o cofinanţează să fie reabilitată, iar zborurile internaţionale pe care CJ Bihor şi le propune să întârzie, la Oradea, în continuare…
CJ ar atrage Euro
În altă ordine de idei, CJ Bihor şi-a aprobat ieri o nouă organigramă, în care îşi face apariţia unui administrator public, aflat la acelaşi nivel cu vicepreşedinţii. De asemenea, apare Direcţia de Dezvoltare Regională, Programe şi Proiecte cu Finanţare Externă, ce va avea rolul de a atrage finanţări europene la nivel judeţean. Dacă Ioan Mang şi-a arătat îngrijorarea pentru felul în care va fi selectat acest administrator public, exprimându-şi speranţa că acesta va fi „un om capabil, adus din sectorul privat”, Cornel Popa a arătat că îşi doreşte ca la CJ Bihor să vină oameni dornici să se angajeze la Achiziţii Publice şi Direcţia Tehnică. Pentru că e nevoie mare… Acelaşi Mang a subliniat că nu înţelege de ce posturile de la noua Direcţie pentru finanţări internaţionale au fost trecute ca fiind pentru „funcţionari publici”, când salariile funcţionarilor sunt mai mici decât în privat. Popa a afirmat, în schimb, că şi-ar dori ca Guvernul să crească salariile funcţionarilor publici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!