Evaluarea și selecționarea asociațiilor, fundațiilor, cultelor solicitante de subvenţii de la bugetul de stat, în baza Legii nr. 34/1998, se realizează de către Comisiile de evaluare și selecționare constituite la nivelul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociația, fundația sau cultul solicitant.
[eadvert]
„Termenul limită de depunere sau transmitere a documentației de solicitare a subvenției de la bugetul de stat în baza Legii 34/1998, pentru anul 2023, a fost 30.09.2022, ora 14:00”, ne-a informat Gabriela Iova, directorul executiv al AJPIS Bihor.
Situația în Bihor
Numărul total de unități de asistență socială pentru care au fost depuse solicitări de subventii în Bihor este de 27, din care o unitate își desfășoară activitatea pe raza județului Sălaj și zece unități de asistență socială (UAS) care au sediul în alt județ, dar își desfașoară activitatea in județul Bihor.
„Urmare a etapei de evaluare administrativă a dosarelor depuse de unitățile de asistență socială cu sediul în județul Bihor, trei dintre acestea au fost respinse pentru lipsa documentelor necesare la dosarul de solicitare”, a precizat șefa AJPIS Bihor.
În etapa de evaluare de teren, Comisia de evaluare și selecționare constituită la nivelul Județului Bihor a întocmit 23 rapoarte de evaluare pentru furnizorii de servicii din județul Bihor și zece rapoarte de oportunitate pentru furnizorii care au sediul în alte județe, dar își desfășoară activitatea în județul Bihor.
„Pentru furnizorul din Bihor care are un serviciu social în județul Sălaj s-a întocmit un raport de oportunitate de către comisia din cadrul județului Sălaj, rezultatul evaluării de teren finalizându-se cu Raport de oportunitate nevaforabil”, a explicat Gabriela Iova.
Urmare a evaluării de teren au fost acordate punctaje pentru fiecare dintre criteriile de evaluare şi selecţionare. Pot primi subvenție numai unităţile de asistenţă socială care realizează cel puţin 60 de puncte.
Pentru toate unitățile de asistență socială cu rapoarte favorabile (cele 23 din județul Bihor) punctajul acordat a fost de peste 60 de puncte, lista acestora urmând a fi transmisă Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Ministerul, în ordinea descrescătoare a punctajelor și în limita bugetului aprobat pentru anul în care se acordă subvenția, întocmește lista unităţilor de asistenţă socială şi nivelul subvenţiilor pentru care se încheie convenţii provizorii sau definitive.
Subvenție mărită
Cuantumul subvenției primite de la bugetul de stat de asociaţiile, fundaţiile și cultele recunoscute în România care furnizează servicii sociale a crescut pentru anul 2023 de la 250 lei/persoană la 1.000 lei/persoană în cazul serviciilor acordate în centrele rezidențiale. Subvenția a crescut de la 175 lei/persoană în cazul serviciilor acordate în centrele de zi la 600 lei/persoană. În cazul unităților de îngrijire la domiciliu, subvenția a crescut de la 120 lei/persoană la 600 de lei/persoană. Suma acordată va fi aceeași, 600 lei/persoană, în creștere de la 90 lei/persoană în cazul cantinelor sociale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!