Astfel elevii au fost admişi în sălile de examen la ora 8:30, dar subiectele au apărut de abia la ora 10:50, în cel mai fericit caz. “Întârzierea a fost datorată unui lanţ de circumstanţe prima dintre acestea este faptul că am primit parola zilei (cea care dă acces centrului de examen la subiectele probei – n.r.) de abia la ora 10:05 şi nu la 9:05 ca şi până acum”, ne-a explicat Dorel Luca inspector general din judetul Bihor. Acesta ne-a mai informat că proba de azi este cea mai dificilă de gestionat datorită multitudinii de subiecte de multiplicat, 81 în total, dar la nivel de judet Bihor centrele de examen au avut între 15 şi 21 de subiecte de multiplicat.
„A durat destul de mult şi multiplicarea subiectelor în funcţie de numărul de elevi care susţin examen la o anumită disciplină. Astfel, la ora aceasta (11.45 – n.r.) toţi elevii au primit subiectele: la Liceul Emanuel la ora 10:50, la Traian Vuia la 11:15, la Şaguna la 10:50, la Blaga la 10:50, la Gojdu la 11:20”, susţine Luca.
Obosiţi şi înfometaţi
Nemulţumirile faţă de întârziere s-au regăsit între toţi cei implicaţi de la profesorii asistenţi la elevi şi mai ales în rândul părinţilor candidaţilor. „Noi suntem în săli de la ora şapte jumate şi va trebui sa stăm până bine după ora 14:00 şi pentru 20 şi ceva de lei? Suntem foarte nemulţumiţi de situaţia creată! Este o bătaie de joc generală”, ni s-a plâns o profesoară asistentă dintr-un centru de examinare din Oradea. Aceasta ne-a confirmat că elevii sunt deja obosiţi, înainte de a primi subiectele şi că mulţi se plâng că le este foame.
De cealaltă parte şi părinţii s-au arătat dezamăgiţi de situaţie şi îngrijoraţi pentru copii şi pentru rezultatele probei. „Nu este normală situaţia, sperăm totuşi că nu vor fi influenţate rezultatele obţinute de copii”, ne-a spus o mămică îngrijorată.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar ne-au informat că aproape toate centrele au fost pregătite cu apă, iar în unele cazuri elevii au primit cornuri sau biscuiţi pentru a-şi potoli foamea. Totuşi, explicaţia conform căreia întârzierea parolei zilei s-a datorat unor verificări ale subietelor de către minister în această dimineaţă este încă o dovadă a incoerenţei din sistemul educaţional din ţară.
Valentin Teuca
Citiți principiile noastre de moderare aici!