BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Studenții Universității din Oradea vor avea un nou cămin cu 800 de locuri și o cantină modernă în campus

Studenții Universității din Oradea vor avea un nou cămin cu 800 de locuri și o cantină modernă în campus

De Mădălina Cristea
la 12 March 2025 20:01

Studenții Universității din Oradea vor avea un nou cămin cu 800 de locuri și o cantină modernă în campus

12 March 2025 20:01
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a susținut, miercuri, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat evoluția instituției academice orădene pe parcursul anului 2024, proiecte și perspective pentru anul curent.
Scris de Mădălina Cristea - Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a susținut, miercuri, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat evoluția instituției academice orădene pe parcursul anului 2024, proiecte și perspective pentru anul curent.

Trimite articolul

X

Rectorul a declarat că va continua să pună accentul pe investițiile în infrastructura spațiilor de învățământ. În acest sens, Constantin Bungău a prezentat o serie de exemple de investiții deja realizate:

  • modernizarea corpului X, aparținând Facultății de Științe Socio-Umane, un proiect în valoare de 3,3 milioane de lei;
  • dezvoltarea unui centru de formare continuă în domeniul medical, o investiție de 7,8 milioane de lei, încheiată în campusul din strada Nicolae Jiga;
  • opt laboratoare modernizate prin proiecte FDI, cu o valoare însumată de 1,8 milioane de lei, și altele două din sponsorizări.

„Ne dorim ca studenții noștri să fie mândri că învață aici, ca profesorii noștri să aibă cele mai bune condiții pentru a face educație și cercetare, iar mediul socio-economic să fie mulțumit de calitatea absolvenților noștri”, a declarat Constantin Bungău.

Universitatea a achiziționat, de la Episcopia Greco-Catolică de Oradea, clădirea, din centrul Beiușului, în care se pregătesc studenții a două extensii ale învățământului superior orădean, respectiv cei de la domeniile de studiu Inginerie și Științele Educației. Potrivit rectorului imobilul avea nevoie de lucrări de reabilitare majore, însă investițiile nu puteau fi realizate decât în condițiile deținerii proprietății sau administrării spațiului de către Ministerul Educației, ceea ce a justificat decizia de achiziționare.

„Dorim să modernizăm aceste spații, astfel încât, în cel mai scurt timp, să putem dezvolta Beiușul universitar ca o investiție rentabilă pentru noi și, mai ales, pentru comunitate”, a afirmat rectorul.

Tot anul trecut au fost date în folosință cele două cămine finanțate de Primăria Municipiului Oradea, CP1 și CP2. Acestea oferă 400 de locuri, organizate în camere de două sau trei paturi, fiecare beneficiind de grupuri sanitare proprii.

„Sper că, până la sfârșitul mandatului meu, la Universitatea din Oradea să avem doar camere de cămin cu baie proprie”, a mai declarat Constantin Bungău.

Rectorul Universității din Oradea a anunțat că, în termen de cel mult o lună, va fi dat în folosință un imobil în care vor funcționa spații și laboratoare ale Departamentului de Medicină Dentară, din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie.

„Este o investiție sută la sută a Universității, realizată din venituri proprii, modernă, cu toate facilitățile necesare, în care sperăm să instalăm 80, poate chiar o sută de unități stomatologice”, a spus rectorul Universității din Oradea.

De asemenea până în luna iunie, Centrul de Transfer Tehnologic va deveni și el funcțional.

Planuri pentru 2025

În 2025, Universitatea din Oradea va demara trei proiecte majore, finanțate prin granturi.

Un nou cămin studențesc și o cantină modernă vor fi realizate prin fonduri PNRR. Căminul va fi construit între sala de gimnastică și căminul C2, în timp ce cantina, amplasată pe un singur nivel, va deservi complexul de cămine aflat în dezvoltare lângă Oradea Arena.

În această zonă vor exista aproximativ 800 de camere realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), fiecare găzduind câte doi studenți. Deja, universitatea dispune de 400 de locuri oferite de primărie și alte 400 în propriile cămine, ceea ce înseamnă că 1.600 de persoane vor avea nevoie de un spațiu modern pentru servirea mesei. Noua cantină, cu o capacitate de 380 de locuri, va fi situată vizavi de sala polivalentă a universității.

Totodată, se va moderniza cabana Gaudeamus din Stâna de Vale, printr-un proiect de opt milioane de lei, menit să transforme baza didactică montană într-un spațiu sustenabil. Rectorul Universității din Oradea a mai anunțat că, în colaborare cu Ministerul Energiei, se intenționează instalarea de panouri fotovoltaice pe toate clădirile eligibile din campus, pentru a crește capacitatea universității de a utiliza surse regenerabile de energie.

Noi programe de studiu

Mecatronica, în sistem dual, și Geoinformatica, la Facultatea de Geografie, Turism și Sport, vor începe să funcționeze, cel mai probabil, din anul universitar următor. Altele, precum Medicina Dentară și Comunicare/Media Emergente, în limba engleză, și Cosmetica Medicală, fiind în curs de pregătire. Sunt, de asemenea, în curs de acreditare și noi studii de doctorat precum cel în Științe Politice, Științele Educației, Calculatoare și Tehnologia Informației.

132 de proiecte de cercetare

Prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Sanda Filip, a subliniat amploarea activității de cercetare a Universității din Oradea, menționând că numărul proiectelor este semnificativ. În anul universitar 2024-2025, sunt în derulare 132 de proiecte de cercetare, cu o finanțare totală de 68 de milioane de lei. Acestora li se adaugă și inițiativele desfășurate în cadrul alianței academice europene EU GREEN, axate pe cercetare și mobilitate.

Trimite articolul

X
Taguri:
camin ,
cantina ,
oradea ,
proiecte 2025 ,
universitatea din oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Au dat bir cu fugiții! Constructorul care renova Palatul Lévay a plecat și au lăsat șantierul cu multe întârzieri
    Schelele instalate în momentul în care au fost demarate lucrările de reabilitare al Palatului Lévay au fost demontate la începutul lunii mai.

    România

    Prezidențiale2025. Ilie Bolojan: „Am avut alegeri desfășurate în bune condiții”
    Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri că alegerile prezidențiale s-au desfășurat în bune condiții.

    România

    Ședință de urgență în cadrul conducerii PNL. Ilie Bolojan va participa la discuții
    Liderii Partidului Național Liberal se reunesc miercuri, 22 mai, de la ora 18:00, într-o întâlnire informală la Vila Lac, pentru a discuta mandatul de negociere cu noul președinte ales, Nicușor Dan, în vederea formării Guvernului și a unei noi majorități parlamentare.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Restricții de circulație pe strada Vágó Iosif din Oradea. Află când va reveni traficul la normal
    Primăria Oradea anunță închiderea provizorie a circulației rutiere pe strada Vágó Iosif, în perioada 22 mai – 21 iunie, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada George Enescu și intersecția cu strada Louis Pasteur, în zona pasajului CFR.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 26.05.2025 - 31.05.2025 - PL Salonta + PL Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    TRM Poezie prezintă „Versus. Poezie contemporană”, la Teatrul Regina Maria
    Intrarea la eveniment este liberă pe bază de rezervare.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.