Studenţii membri în Senatul Universităţii din Oradea au organizat un eveniment de lansare a ONG-urilor din cadrul instituţiei de învăţământ. La lansarea de la Uselect Students Club au luat parte entităţile studenţeşti: Uniunea Studenților din Oradea (USO), reprezentată de Andrei Crăciun, Asociația Studenților Ingineri din Oradea (ASIO), reprezentată de George Cosma, precum şi Asociația Studenților Economiști din Oradea (ASEO), reprezentată de Ionuț Boldan.
În faţa colegilor lor, a rectorului Constantin Bungău, a prorectorului responsabil de servicii studenţeşti şi vizibilitate, Ligia Burtă, a preşedintelui Senatului Universităţii din Oradea, Sorin Curilă, dar şi a decanilor şi profesorilor prezenţi, reprezentanţii organizaţiilor lansate au vorbit despre proiectele pe care doresc să le implementeze la nivelul Universităţii din Oradea.
Scopul acestor proiecte este de a închega studenții într-un grup solidar cu noțiunea de voluntariat. Aceștia au prezentat o parte din viitoarele proiecte pe care doresc să le implementeze: Casa de Cultură a Studenților, un card cu reduceri pentru diverse locaţii, care poate fi obținut gratuit, schimburi de experiență cu alte centre universitare, proiectul „Împreună înfrumusețăm campusul” și oferirea unor internship-uri în companiile locale. Totodată, organizatorii întâlnirii din 12 octombrie plănuiesc să identifice studenți din toate facultățile care nu dețin un ONG pe domeniul lor de activitate și să-i susțină în vederea fondării unui ONG nou.
Citiți principiile noastre de moderare aici!