La finele anului universitar, studenţii participanţi la programul «Protecţia copilului – de la teorie la practică», vor fi evaluaţi pentru stagiile de practică derulate în semestrul II prin proiectul PractiPASS.
În semestrul II studenţii au ales între activităţi de voluntariat în serviciile de protecţie a copilului, propuneri de măsuri de protecţie pentru copilul aflat în dificultate, respectiv pentru activităţi didactice pentru copii. Proiectele studenţeşti au reflectat capacitatea lor de a aplica în situaţii concrete cunoştinţele dobândite în stagiile de practică, dar şi angajamentul şi devotamentul lor pentru domeniul protecţiei copilului.
Salută Ghidul de proiect
„Proiectul elaborat de grupul nostru este unul reuşit. Ghidul pentru elaborarea proiectelor nu numai că ne-a fost de folos pentru conturarea ideii noastre, dar ne-a ajutat să ne clarificăm anumite aspecte, precum modul de a formula un obiectiv SMART, planificarea unui buget etc. Îmi pare rău că se încheie această activitate, deoarece am reuşit să îmi cunosc cu adevărat colegii şi să formăm o echipă”, a transmis o studentă anul II la Asistenţă Socială – Universitatea din Oradea.
Proiectul PractiPASS este derulat de Universitatea din Oradea, Universitatea din Bucureşti şi Univ. „Aurel Vlaicu” Arad alături de instituţii cu activitate în domeniul protecţiei copilului din cele trei oraşe, implicând peste 600 de studenţi de la specializările Asistenţă Socială, Sociologie, Psihologie şi Psihopedagogie specială.
În paralel cu stagiile de practică, în judeţul Bihor, studenţii şi cadrele didactice au continuat campania de informare cu privire la drepturile copilului, acţiune demarată în octombrie 2012. Activitatea a constat în promovarea broşurii „Povestea Drepturilor Copilului” în rândul elevilor din clasele a III-a şi a IV-a din şcolile din mediul rural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!