După ce marţi reprezentanţii tinerilor din Universitate Oradea au anunţat public cererea lor de a beneficia de reduceri de 50% pentru intrarea la concertele orchestrei simfonice, respectiv gratuitate pentru studenţii Facultăţii de Muzică, miercuri, 16 septembrie ei au semnat un protocol cu Teatrul deStat. Potrivit acestui document, studenţii vor beneficia de preţuri mult reduse atât pentru bilete cât şi pentru abonamente în stagiunea 2009-2010. Astfel, un abonament studenţesc costă 30 de lei, faţă de 40, cât este preţul normal, biletele la spectacole fiind 10 lei (la SalaMare) şi 7 (la Sala Studio), faţă de 15, respectiv 10 lei, tarife normale. În plus, studenţii specializării Actorie vor beneficia de gratuitate pe tot parcursul sezonului dramaturgic local.
Colaborare bilaterală
Ambele părţi semnatare ale protocolului îşi exprimă intenţia de a se susţine reciproc, Teatrul prin creşterea numărului de studenţi care să vizioneze spectacolele propuse pe scenă orădeană, iar studenţii din Senatul Universităţii orădene prin angajamentul de a sprijini difuzarea informaţiilor privind manifestările cultural artistice realizate de Teatrul orădean.
Protocolul, care se întinde pe durata unei întregi stagiuni, cu posibilitatea de a fi prelungit în cazul în care această colaborare se va dovedi reciproc avantajoasă, a fost semnat de directorul Teatrului de Stat din Oradea, Lucian Silaghi, şi Adrian Dume, preşedintele studenţilor din Senatul Universitate Oradea.
Menţionăm că o propunere asemănătoare, privind accesul la spectacolele Filarmonicii de Stat din Oradea va fi discutată în Consiliul de Administraţie al instituţiei culturale, foarte probabil fiind ca studenţii de la Universitate Oradea să se bucure de acelaşi tratament privilegiat şi în cazul concertelor de muzică simfonică din această stagiune.
Valentin Buda
Conducerea Filarmonicii va acorda facilităţi pentru tinerii melomani
Citiți principiile noastre de moderare aici!