Lansat la Cluj-Napoca în 2006, StudCard s-a extins din 2008 la Tg-Mureş iar anul acesta la Timişoara şi Oradea.
„StudCard este cel mai complex proiect de gen din ţară, fiind lider de piaţă cu circa 35.000 de carduri active care oferă studenţilor reduceri sau gratuităţi la programe de dezvoltare personală şi pregătire profesională. Organizarea unui proiect de amploarea StudCard este un act de profundă îndrăzneală, ce presupune punerea în mişcare a unei structuri organizatorice care să funcţioneze cu precizie. Într-o lume mult prea dinamică, măcinată de cotidian, se simte nevoia regăsirii în cultură şi creaţie. În această lumină, StudCard este conceput ca un mijloc de a reunire sub tutela unor aspecte comune şi esenţiale pentru viaţa studenţească”, spune Biro-Marc Tiberiu – coordonator StudCard Oradea.
Fiind o legitimaţie, nu card bancar, StudCard e netransmisibil. El este însoţit de vouchere pentru reduceri între 50 şi 100%, la produse şi servicii din domeniile menţionate.
Cererile se primesc la sediul ASUO, în faţa pavilionului E din Campus sau în Sala E117 a Facultăţii de Ştiinţe Economice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!