Acestea se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, neasigurând condițiilor corespunzătoare nici traficului auto, nici celui pietonal.
„În prima etapă se realizează lucrările de infrastructură, legarea gurilor de scurgere la pluvialul existent, iar apoi se va trece la amenajarea trotuarelor și accesurilor la proprietăți, la asfaltarea carosabilului și amenajarea zonelor verzi. Pe strada Maramureșului s-a așternut deja primul strat de balast, urmând montarea bordurilor și excavațiile la trotuare și accesuri”, a precizat viceprimarul Marcel Dragoș.
Astfel, strada Moreni se modernizează pe tronsonul cuprins între strada Rădăuților și Moliere, Maramureșului pe tronsonul cuprins între strada Rădăuților și incinta CFR, iar strada Rădăuților pe tronsonul dintre str. Maramureșului și strada Moreni.
Lucrările sunt executate de S.C Porr Construct S.R.L, valoarea totală a contractelor de lucrări pentru proiectare și execuție pentru cele trei străzi este de 1,5 milioane lei (fără TVA).
Lungimea totală a celor trei este de aproape 700 m. Durata lucrărilor este cuprinsă între 1 lună și 2 luni, în funcție de lungimea fiecărei străzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!