Locuitorii zonei centrale au răsuflat ușurați în urmă cu câteva zile, când Primăria Oradea a anunțat că o parte din lucrările de modernizare a străzilor din zona Universității sunt aproape finalizate. Doar că, în timp ce străzile se asfaltează, la sfârșitul acestei zile constructorul a început să sape la intrarea la intrarea pe străzile Bacăului, Mărăști, Mimozei și Coziei, dinspre Armatei Române. Astfel, joi dimineață, când riveranii au încercat să meargă la muncă, au constatat că accesul către Armatei Române este complet blocat.
„Eram ca într-un labirint, în mașină, încercând să găsesc o ieșire care să nu fie blocată. Nu înțeleg de ce nu sunt semnalizate traseele, să știm pe unde putem merge. Sau dacă le blochează, să ne anunțe că urmează câteva zile în care nu vom putea ieși sau intra de pe străzi”, ne-a declarat un locuitor de pe Coziei.
Vineri dimineață, reprezentanții Leko care lucrau în zonele respective, ne-au spus că motivul pentru care se sapă, din nou, este pentru că lucrează la extinderea bordurilor și amenajarea intrărilor pe străzi, dar și la conectarea conductelor de apă pluvială.
„În urmă cu câteva săptămâni au mai săpat, fix acolo. Oare de ce nu se pot sincroniza lucrările, astfel încât să nu sape de două sau trei ori într-un loc. Pe strada Bacăului au săpat, au pus pământ și l-au tasat, și după câteva săptămâni au venit și au săpat din nou. Au făcut asta de vreo trei sau patru ori. Săpat, pus pământ, tasat, pe urmă săpat din nou”, spune un alt localnic.
Reprezentantul Leko ne-a declarat că le va lua încă o lună pentru finalizarea lucrărilor, însă el a subliniat că se va putea intra dinspre Armatei Române până la sfârșitul zilei de vineri.
Lucrările de modernizare sunt realizate de o asocierea formată din Leko Construct SRL și Drumuri Orășenești, beneficiarul lucrării fiind Compania de Apă Oradea. Lucrările sunt implementate printr-un contract cu finanțare europeană și au în vedere înlocuirea rețelelor de apă, canalizare și canalizare pluvială. Proiectul se face în baza a două contracte. Primul, în valoare de 8,4 milioane lei fără TVA, a fost atribuit în 20 octombrie 2022 și cuprinde străzile Moților, Mimozei, Coziei, Mărăști, Topârceanu, Ion Vidu, Gen Leonard Mociulschi, Vaida Voievod și Bacăului.
Celălalt contract, referitor la 13 străzi situate în vecinătatea străzii Sucevei și străzii Horea, e în valoare de 17,7 milioane lei, a fost semnat în 28 noiembrie cu aceiași constructori și cuprinde, printre altele străzile Cloșca, Garoafei, Grigore Ureche, Strada Erou Marius Cosma sau Constrantin Tănase.
Trimite articolul
XCe va băgați voi?Ingineri lui Bolo știu care este rândul și cum trebuie spart Oradea!!! Se dezgroapă apoi se îngroapă apoi iar se dezgroapă și tot asa.
-
Cred ca ar trebui să-l cheme Dorel, nu Ilie
-
Turistii vor aprecia noile tevi dupa ce va fi gata. Altfel va arata zona dupa ce vor fi tevi noi
-