„Cetățenii Municipiului Oradea, reprezentanţii societăţii civile, operatorii economici, precum și alte asociaţii, au trimis propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, cu privire la Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, la sediul Primăriei Municipiului Oradea, până la data de 22 martie. Raportul centralizat al celor cinci grupuri de lucru, varianta draft a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană, precum și listele proiectelor propuse, sunt publicate pe pagina web a Primăriei Municipiului Oradea, http://www.oradea.ro/dezbateri-publice/dezbatere-sidu.
În urma centralizării propunerilor de proiecte primite a fost generată o listă conținând 236 de proiecte, cu o valoare estimată de peste 500 milioane euro. De asemenea, lista cu propuneri din partea cetățenilor cuprinde un număr de 68 de proiecte care vor intra în analiza departamentelor responsabile din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, mare parte din aceste propuneri constituind obiectul de activitate permanent al serviciilor publice”, transmite Primăria.
Procesul de consultare publică s-a încheiat la finalul lunii trecute, SIDU Oradea va parcurge procedurile de avizare și aprobare în Consiliul Local şi ulterior lista va putea fi utilizată pentru accesarea finanțărilor disponibile prin Axa 4 POR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!