Proiectul de elaborare a „Strategiei pentru dezvoltare durabilă a județului Bihor, pentru perioada 2014-2020”, pornit de Consiliul Județean Bihor în cursul lunii mai, se află în ultima etapă, cea a consultărilor publice și finalizarea strategiei şi a portofoliului de proiecte aferent acesteia. Perioada de implementare a proiectului s-a întins pe parcursul a șase luni, finalizarea Strategiei fiind preconizată pentru începutul lunii decembrie 2013.
În pregătirea lansării
În cadrul etapei prezente, varianta finală a Strategiei va fi validată în cadrul unei largi consultări publice și va conține toate observațiile și comentariile, pertinente, ale actorilor implicati.
Joi, în prezența președintelui CJ Bihor, Cornel Popa, a vicepreședinților, Ioan Mang și Kiss Alexandru, în Sala Mare a CJ Bihor a avut loc un eveniment care a prefațat lansarea în dezbatere publică a propunerii de Strategie pentru dezvoltare durabilă a județului Bihor, pentru perioada 2014-2020. „La întâlnire au participat peste 100 de reprezentanți ai instituțiilor publice din județul Bihor, direcții, autorități ale administrației publice locale și județene, alături de reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri, care beneficiază, utilizează, primesc servicii și au puncte de vedere pe subiectele puse în discuție”, informează CJ printr-un comunicat de presă.
Pentru a asigura sustenabilitatea Strategiei, procesul de elaborare s-a bazat pe consultări directe cu actori locali și publicul larg. Au fost adunate date de la peste 70 de instituții şi autorități publice din județ, precum și de la cele 101 de localităţi, peste 100 de reprezentanți ai administrației publice locale și județene, alături de reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri care beneficiază, utilizează, primesc servicii și au puncte de vedere pe subiectele puse în discuție. Toţi aceştia au participat la patru focus grupuri organizate în luna iulie 2013 iar datele au fost colectate şi din alte peste 60 de vizite în teritoriu.
În cadrul Strategiei au fost propuse un număr de 124 de proiecte organizate pe trei trepte de prioritate în valoare de peste 1.400.000.000 euro, de asemenea, fiind contabilizate un număr de 1517 proiecte in curs de implementare sau propuse spre implementare de către Unitățile Administrativ Teritoriale din județul Bihor in valoare de peste 6.000.000.000 euro.
Cei interesați pot consulta Proiectul de Startegie la adresa: www.cjbihor.ro, propunerile, sugestiile, opiniile având valoare de recomandare privind documentul supus consultării, pot fi transmise, pe adresa de e e-mail strategie@cjbihor.ro, pe adresa Consiliului judeţean Bihor: Oradea, Parcul Traian nr. 5, Telefon: 0259 410181, Fax: 0259 410 182. Pentru informaţii suplimentare persoana de contact din cadrul CJ Bihor este Ciprian Mascaş – e-mail: strategie@cjbihor.ro tel. 0259 410181.
Fact box
Strategia în cifre
Strategia pentru dezvoltarea județului Bihor pentru perioada 2014-2020 şi portofoliul de proiecte se bazează pe:
Patru obiective strategice intercorelate
– Dezvoltarea infrastructurii publice din județ
– Creșterea competitivității economice în industrie și agricultură
– Valorificarea potențialului turistic al județului
– Dezvoltarea serviciilor publice și a capacității administrative
Şi cinci inițiative strategice ce ţin cont de specificul diferitelor zone ale județului, resurse, mediu și nivel de specializare și echipare, respectând principiile de dezvoltare stabilite
– Modernizarea Aeroportului Oradea
– Dezvoltarea mediului de afaceri în zona Tileagd – Aleşd
– Dezvoltarea turismului sustenabil în arealul Munţilor Apuseni
– Dezvoltarea mediului de afaceri în zona Beiuş – Diversificarea şi consolidarea bazei economice în microregiunea Valea Ierului (Marghita – Valea lui Mihai – Săcueni).
Citiți principiile noastre de moderare aici!