Orădenii amatori de ştranduri au ocazia să se îmbăieze în cele două ştranduri: Ioşia şi Municipal, şi luni 24 iunie, a doua zi de Rusalii. Având în vedere că multă lume este liberă în 24 iunie, Administraţia Domeniului Publicului SA Oradea a hotărât ca în această zi, ştrandurile din municipiu să fie deschide. Intrarea se va face pe bază de bilet, la fel ca în zilele de sâmbătă şi duminică.
Tarife
Majoritatea celor care frecventează ştrandurile orădene consideră binevenită această hotărâre. „Este foarte bine. Aveam de gând să mă duc la Băile Felix, luni, dar acolo costurile sunt mai mari, iar aglomeraţia la fel”, ne-a declarat Teodor Opriş din Oradea.
„Apa este foarte bună. Sunt şi bazine cu apă mai caldă şi cu apă mai rece. Pentru toate gusturile. Mai este şi un bazin pentru copii, unde îmi duc nepoţelul”, a precizat un pensionar orădean.
Eugen Onciu, administratorul Ştrandului Ioşia ne-a declarat că în ficare zi sunt funcţionale cinci bazine: două cu apă mai caldă, unul pentu copii şi două cu apă mai rece – bazinele mari.
La Ştrandul Municipal sunt funcţionale patru bazine: fostul bazin cu valuri, cele două bazine perechi şi bazinul pentru copii. Programul de funcţionare al ştrandurilor este între orele 8:00 – 21:00.
Un bilet de intrare pentru adulţi la ştrandurile din Oradea costă 10 lei, unul pentru elevi şi studenţi la cursurile de zi – 5 lei. Un abonament pe o lună pentru adulţi costă 90 de lei, iar pentru elevi şi studenţi la cursurile de zi – 45 de lei.
Pentru comparaţie, un bilet la Ştrandul Felix costă 25 de lei pentru adulţi. La aceasta mai adăugăm transportul cu autobuzul sau cu maşina, plus taxa de parcare. Alte cheltuieli.
În aceste condiţii, ştrandurile orădene pot deveni şi un mod de petrecere a concediului pentru cei care nu au bani pentru litoral sau pentru altă staţiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!