Conform hărții, strada Făgărașului se întinde pe ambele maluri ale pârâului Peța, pornind din strada Beiuşului și până în strada Traian Blajovici. Orădenii cunosc sub acest nume mai ales porțiunea cuprinsă între străzile Universității și Blajovici, singura accesibilă în condiții civilizate.
[eadvert]
Lungimea totală a străzii este, de fapt, de 2.466,56 m. Pe malul stâng, strada are aspectul unui drum de pământ, exceptând zona din strada Universității, care este pietruită, dar în stare necorespunzătoare.
În prezent se lucrează la construirea noii linii de tramvai pe traseul Calea Aradului – str. Făgărașului – str. Atelierelor – str. Dimitrie Cantemir.
Ulterior finalizării liniie noi de rulare, se va trece la amenajarea străzii. Pe tronsonul care va fi modernizat, strada Făgărașului are o lungime de 925 m și pornește de la intersecția cu strada Universității și se desfășoară până la intersecția cu strada Ceyrat. Aici se va realiza modernizarea străzii, canalizarea pluvială și iluminatul public. Este o investiție de aproximativ 9 milioane lei.
„Pe strada Universității s-a făcut o traversare pentru linia de tramvai, peste linia de tramvai existentă se va reabilita o stradă cu dublu sens, va avea o intrare și ieșire din cartierul Ceyrat, pe strada Făgărașului, care va crea un acces mult mai facil în zonă. Totodată vom construi un pod peste Peța, prin care vom lega această stradă cu strada Feldioarei. Se va crea un nou acces spre Parcul 22 Decembrie. După finalizarea acestei investiții, cartierul Ceyrat va fi mult mai accesibil, în plus va exista și acest pod, care va lega noua zonă dezvoltată”, a declarat primarul Florin Birta. Durata estimată a lucrării este de 8 luni.
Trimite articolul
XDe vreo 7 ani e vorba ca se face
sa-l faca din rumegus sau baloti de fan! nu mai betonati drumurile ca plang prostacii.
-
But on edit in prost bufon! Sugi pla la microfon! Capu-ti trepideaza, pla’n gura-ti variaza!
Fagarasului? Ce Fagarasului?
Nebunu Birta acuma demoleaza in centru orasului
Iar demolează! Exproprieri în valoare de 2,8 milioane lei, în Oradea, pentru parcarea supraterană din strada Iosif Vulcan
Nebun la cap cu Oradea Smart City unde istoria se demoleaza.
-
Demoleaza niste cladiri varza, din alea cu nu stiu cate familii in curte, cladiri jenant de neintretinute. Proprietarii lor oricum dovedesc o indiferenta si o nepasare imbecila.
Cladiri vechi, neintretinute.
Mai bine sa dispara. Si cei ce le populeaza azi. Sa isi caute viitorul in alta zona daca oricum nu pot sau nu isi permit ca sa le intretina.-
Korci tu trebe aruncat in Peta cu prietenul tau Birta ochi de peste. Varza e familia ta.
-
Cand AUR va pune mana pe putere, detinutii politici, dusmanii tarii, patronii toti vor munci la constructia de poduri, drumuri, pe banii lor se va reconstrui tara, patriotii vor conduce slugile marxiste si peneliste, toti care nu vor fi cu AUR vor fi in lagare de munca.
-
Țării cât mai mult cărbune.
-
DIAVOLESCU, România are armata, si sunt perfect deacord sa traga in bolnavi psihic.
Mai Birta esti un zero barat, tu doar ce ti-o lasat tema obligatorie stii sa faci, tot sluga lui Bolo esti, in viata ta ai ajuns mare si tare ca ta-tu are firma de constructii ce are lucrari cu primaria, nici un post nu l-ai ocupat prin concurs. Bine ca recunosti ca o parte din salar il dai partidului. E trist ca esti primar si nu ai curaj sa ai si tu o idee sa faci ceva de capul tau., doar cele 100 de pagini ce ti-o lasat Bolojan sa faci. Mami si tati te-or facut om, te-or pus in functii .
-
adevaraaat
Vad ca indica pe plansa exact cu acelasi deget cu care ne arata si predecesorul lui…
-
Asa a primit ordin sa se comporte. In curant va trebui sa is uneasca sprancenele sa se rada in cap, si sa-si traga panatlonii pana la tatze
-
🙂 🙁 nici nu stii , sa razi sau sa plangi cand il vezi pe blegul asta ca a ajuns primar in Oradea.
-
L-o pus mami si tati, stii ce e mai si tati si ce legaturi au cu PNL si sustin partidul, plus livreaza materii prime pt santiere, cum sa nu-i rasplateasca Bolo cu niste functii pe copilasul lor. E perfect pt o marioneta, doar face ce i se cere, niciodata nu va avea curaj sa faca ceva. Sunt curios daca va taia ambrozia din oras, avand in vedere ca sufera de alergie la ea. Dar daca Bolo ii va spune nu ca se cheltuie bani degeaba el va pleca capul si va trece la colt. Dar asta e adevarul
-
-
Raţele or zbura la aeroport.
Drumuri peste drumuri, poduri, giratii si turbogiratii, mai bine ar face ceva pe strada Onestilor sa fluidizeze traficulul acolo, la cata popolatie e pe metru patrat. Nu intr-un cartier, mic linistit printre zona de case, automat se va crea trafic. Aiurea!