Anuntul vine in contextul in care in ultimele trei zile, intre orele 18-06, s-au inregistrat medii ale temperaturilor mai mari de 10 grade. Totodata, parametrii agentului termic primar, la plecarea din centrală, se vor reduce la valorile necesare doar pentru prepararea apei calde de consum.
”Toate reţelele termice secundare(de distribuţie), până la punctele de delimitare dintre acestea şi instalaţiile interioare, vor fi menţinute, în continuare, pline şi în afara sezonului de încălzire. În situaţia în care se vor executa lucrări de reparaţii pe diferite tronsoane, acestea vor fi imediat umplute din nou, cu apă tratată, după terminarea reparaţiilor.
Rugăm toţi consumatorii ca în cazul în care doresc să execute, la rândul lor, orice lucrări de întreţinere sau reparaţii la reţelele lor interioare, în scopul evitării inundării spaţiilor, individuale sau comune, să ni se adreseze, în scris, la sediul nostru de pe str. Jean Calvin nr.5, cu o cerere pentru a le fi asigurate condiţiile de lucru, urmând să suporte contravaloarea cantităţilor de apă tratată necesare reumplerii reţelelor şi instalaţiilor interioare. În caz contrar, S.C. Termoficare Oradea SA este exonerată de orice răspundere privind eventualele pagube care s-ar putea produce în urma inundării spaţiilor deservite” a declarat Ilisei Eustafie pentru Bihor Online.
Citiți principiile noastre de moderare aici!