Prin Decizia nr. 334/CA/2023 pronunțată în data de 6.07.2023, Curtea de Apel Oradea a anulat definitiv si irevocabil prevederile Planului Urbanistic General Oradea, care se referă la lărgirea străzilor Avram Iancu și Evreilor Deportați (fosta Sucevei). Instanța a hotărât că, în absența unei „prealabile și juste exproprieri”, prevederile PUG de lărgire a tramei aduc atingere dreptului de proprietatea deplina al riveranilor. Cu alte cuvinte, câtă vreme existau prevederile PUG, proprietarii nu puteau construi sau extinde construcțiile și le era afectat dreptul de dispoziție (de vânzare) al imobilelor, deoarece ce niciun cumpărător de bună credință nu ar plăti prețul pieței pentru un imobil al cărui statut e incert.
Cel mai recent plan urbanistic general al Oradiei a fost realizat de firmele Planwerk – din Cluj, Vitamin Architects – din Timișoara și IHS România – din București și prevede „lărgirea amprizei pe segmentul Sucevei la 4 benzi”, iar pe strada Avram Iancu, prevede „reconfigurarea profilului străzii pe frontul vestic”.
[eadvert]
Asociația CCC Bihor a câștigat în instanță și anularea străpungerii rutiere dintre Parcul Libertății și Parcul Traian, care ar fi putut duce la demolarea mai multor case din zona construita protejata.
Curtea de Apel Oradea a anulat in luna iulie 2023 prevederile Planului Urbanistic General al municipiului Oradea în ceea ce privește lărgirea de trama pe străzile Avram Iancu și Evreilor Deportați (fostă Sucevei), în cadrul unui proces inițiat de Asociația Consiliul Consultativ Cetățenesc Bihor (Asociația CCC Bihor) alături de o parte dintre proprietarii de case afectați. Avocat Crina Meister Nicolaescu a transmis pentru Bihon.ro și Jurnal Bihorean că decizia Curții de Apel este definitivă și irevocabilă și că demersul se află în faza de executare la Consiliul Local Oradea, urmând a fi publicată în Monitorul Oficial Local Oradea.
Decizia Curții de Apel ar trebui publicată împreună cu abrogările actelor administrative subsecvente, care au preluat prevederi din planul urbanistic general referitoare la cele două străzi, în documentații de urbanism de tip PUZ, PUD sau în eventuale autorizații de construire contestate in instant de judecata.
Anulează prevederi din PUG
Prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Oradea a hotărât ca prevederile PUG Oradea referitoare la „lărgire ampriză strada Sucevei (Evreilor Deportați)” și la „reconfigurarea profilului străzii Avram Iancu” aduc atingere dreptului de proprietate al riveranilor asupra imobilelor afectate. Aceasta pentru că proprietarii au dreptul de folosință limitat – nu pot construi sau extinde – iar dreptul de dispoziție este anihilat, deoarece niciun comparator nu își dorește să achiziționeze cu soarta incertă, afectat de eventuale planuri municipale de demolare. Curtea de Apel Oradea a constatat ca s-a produs o expropriere de facto, fără justă și prealabilă despăgubire, contrar prevederilor art. 44 din Constituția României și art.1 din Primul Protocol CEDO, explică avocat Meister Nicolaescu.
Ca urmare, Curtea de Apel Oradea a anulat din PUG cele două obiective prioritare 3.2.2 (lărgire str. Sucevei) și 3.7.1 (reconfigurare str. Avram Iancu) deoarece nu se conformează mai multor prevederi legale in materia protecției monumentelor istorice si zone construite protejate.
Prevederile PUG de lărgire trama stradala in zona construita protejata nu sunt în acord cu normativele in vigoare, conform cărora „politicile și strategiile naționale, zonale și locale trebuie să acționeze pentru protecția și punerea în valoare a patrimoniului construit: unul din obiectivele esențiale ale conservării calității zonelor protejate constă în menținerea nealterată a spațiilor străzilor, străduțelor, piețelor, piațetelor și pasajelor, ameliorarea circulației în astfel de zone fiind făcută numai printr-o mai buna organizare generală a circulației”. Centrul Istoric Oradea este inclus pe lista monumentelor istorice aprobată de Ministerul Culturii, poziția 172, ca ansamblu urban grupa A, monument istoric de valoare națională și universală. „În cadrul ansamblului istoric, clădiri cu valoare arhitectural-istorică se îmbină coerent cu clădiri cu valoare arhitecturală mai modesta dar la fel de valoroase din punct de vedere cultural-istoric, pe străzi, străduțe, piețe și piațete așezate într-o anumită ordine și logică cultural-istorică”, este unul dintre argumentele reținute de Curtea de Apel Oradea.
Străpungerea Libertății – Parcul Traian, anulată
Avocat Crina Meister Nicolaescu a reprezentat Asociația CCC Bihor și proprietarii din zonă și în procesul intentat după lansarea proiectului de străpungere rutieră între Libertății și Parcul Traian, prin demolarea mai multor case. „HCL Oradea 622/2021 referitor la crearea unui acces auto între strada Libertății și Parcul Traian a fost anulat în totalitate prin sentințele nr. 532/CA/2022 și 329/CA/2023 pronunțate de Tribunalul Bihor, rămase definitive și irevocabile”. Instanța de judecata a analizat legalitatea hotărârii și a constatat că nu este în acord cu normativele in domeniul protecției monumentelor istorice, privind exproprierea, urbanismul și amenajarea teritoriului. Concret, lipsesc avizul Ministerului Culturii pentru exproprierea și demolarea caselor și pentru construirea unui nou drum de acces și lipsește documentația de tip Plan Urbanistic Zonal pentru zona construită protejată. Instanța a constatat si că nu exista niciun studiu din care să reiasă necesitatea și utilitatea publică a exproprierii unei părți din Centrul Istoric Oradea pentru amenajarea unui nou drum de acces.
„Urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate de instantele de judecată, imobilele situate pe străzile Avram Iancu, Evreilor Deportați și în zona străzilor Libertății – Parcul Traian sunt eliberate de servitutea publică a exproprierii”, a declarat avocatul, insistând că hotărârile judecătorești pronunțate produc efecte doar pentru viitor și nu afectează construcțiile finalizate sau în curs de finalizare, autorizate conform vechilor prevederi urbanistice.
„Cel mai important e că proprietarii își recăpăta astfel dreptul de proprietate deplină asupra terenurilor și construcțiilor, pot obține autorizații de renovare sau construcție în condițiile legii, pot închiria sau vinde imobilele la preț real. Se deblochează piața imobiliară în aceste zone, riveranii își redobândesc liniștea și siguranța asupra proprietății”, precizează reprezentanta Asociației CCC Bihor.
Proces pentru anularea străpungerii Parcul Traian – Libertății
Străpungere rutieră cu expropriere, între Libertății și Parcul Traian
Trimite articolul
XAcum Oradea nu se mai poate dezvolta vom ramane la nivel de Vaslui. Nu se va mai putea face nimic , vom ramane blocati
-
In sfarsit recunosti ca Oradea este la nivel de Vaslui. Stapanul tau nu va fi multumit ca ai mutat limbuta din dos :))) not cool
-
daca n-ai nimic de spus, mai bine taci. cu cinism de doi bani te poti lauda amicilor cand spargi seminte la casa blocului, nu in public
-
Oricum Bolojsn nu tine cont de hotarari. Oricand se poate da o alta decizie in alta judecatorie gen Beius sau Videle
-
Nu.Asta înseamnă că primăria daca vrea să lărgească strada (pe un motiv bine întemeiat) trebuie sa despăgubească oamenii nu să folosească PUD ul in a bloca oamenii să mai construiască și strada sa se lărgească in timp pe măsură ce oamenii cer fel și fel de autorizații și acestea sa fie condiționate de retragerea clădirii.Mie mi se pare absolut corecta decizia pt că era o mizerie modul în care au gândit lărgirile administratorii urbei.
-
Ia-ți pastilele antidepresive, o să treci tu cumva și peste asta. Nimeni nu e perfect, dar Bolojan a căutat-o cu lumânarea să încalce niște drepturi fundamentale. Să-și asume financiar acest eșec evident, nu din banii noștrii să se plătească elaborarea acelui PUG și cheltuielile de judecată. Dar nu se va lăsa bătut tot va încerca să facă ceva pe acolo.
Sa fiu obiectiv, fiecare centru istoric a unui oras ce se respecta are un inel ocolitor (chiar doua). Daca Libertatii sau Aurel Lazar nu e necesar, Sucevei este (de dezbatut care parte). Doamna avocat a incercat sa obtina un precedent si a reusit, fiind la randul amenintata de o expropiere (in alta zona). Avand in vedere directia impusa de administratie, prioritizarea traficului auto, largirile sunt necesare. Daca directia era alta, prioritizarea transportului in comun sau a mijloacelor verzi, puteau exista alte solutii. Azi dimineata in jurul orei 8, se circula bara la bara de pe Principatelor Unite pana pe Ciorogariu, dezastru pentru un oras cu strazi si bulevarde relativ inguste. Cineva trebuie sa se gandeasca la solutii alternative la automobil, sa scada numarul acestora in trafic! Chiar asa greu e sa ai o viziune moderna?
-
Ce vrei cu circulatia ca seful departamentului circulatie , Dragos Marcel nu are permis de conducere. Ar trebui mai multe strazi cu sens unic, asa e in orasele mari. Astia nu stiu numai sa demoleze
-
Poti sa faci toate strazile cu sens unic ca nu rezolva problema de baza, sunt prea multe masini in trafic. Trebuia demult facute niste park and ride (adevarate nu gluma din Centrul Civic) si legate la transportul in comun (unul performant nu gluma de acum ca raspandire si timpi de asteptare). Masurile astea ar fi preluat din traficul venit din exterior si se puteau concentra pe interior, benzi desemnate pentru transport in comun, piste de biciclete interconectate. S-a preferat imagine, parcari in plin centru sa le vada toti influencerii, pasaje la care sa se minuneze electoratul fidel. S-a preferat masuri obsolete, fara nici o viziune de viitor.
-
Ce bine era in comunism, toti care criticau conducerea erai bagati in puscarie la reeducare, si dezvoltarea se producea.
-
Uite str Moscovei e blocata dimineata si str Ady Endre e goala de cand au schimbat sensul. Str Tudor Vladimirescu cu Splaiul Crisanei, Pr Unite pot fii sens unic, Mestesugari cu Onesti sens unic, Str Kogalniceanu , Cuva Voda sens unic la fel , fara rost. Se pot face multe, nici nu se incearca macar
-
-
-
Dacă d-na avocat a reușit sa câștige un proces in Oradea unde probabil sunt anumite presiuni din partea autorităților, meritele ei sunt de necontestat. Mie mi se pare justa decizia. Nu poți sa desconsideri dreptul la proprietate asa cum o fac cei din administrația locala Oradea doar pentru interese ce par a fi in folosul unor firme imobiliare.
-
Nu contesta nimeni meritele juridice, asta nu inseamna ca nu a fost motivata personal.
-
E motivata de PSD, oamenii de pe strazile alea vor sa fie demolati ca sa primesca bani pe case. Oamenii de acolo vor dezvoltare, au votat Birta si Bolojan
-
-
Oricum Bolojsn nu tine cont de hotarari. Oricand se poate da o alta decizie in alta judecatorie gen Beius sau Videle si poate demola toata Oradea sa faca blocuri
-
Adica groparul din cimitir.
Auzi la ei ca vroisu 4 benzi pe inelul Decebal, Magheru, Sucevei, Decebal. Dar acum Republicii Magheru va fi doar cu o banda pe sens. Cum se contrazic in minciuni, Bolovanul e un taran frustrat
-
Stai că după finalizarea pasajului de la Vladimiescu din ce am auzit va fi prioritizat tramvaiul cu bandă dedicată fără accesul auto pe șine. Pam-pam.
-
Exact, Si ei spuneau ca vor inel cu 4 benzi, atunci pt ce mama naibii vor Sucevei cu 4 benzi, si Avram Iancu. Ca sa poata da terenul ramas celor de la Prima pentru blocuri. Asa e cand Bolojan a ramas cu mentalitatea lui ta-su cand demola case si facea blocuri pe vremea comunismului.
-
Asa e cand Bolojan face ce facea ta-su pe vremea lui Ceusescu, demola case si facea loc pentru blocuri. Asta e educatia din Birtin, asa e cand orasul e condus de niste taranoi redusi mintal
-
„Stop joc” la lărgirea de străzilor – alo, mai citeste cineva ce scrie inainte de a publica?
Atâta timp cât nu exista repercursiuni asupra celor răspunzători totul e praf în ochi , circ mediatic, normal e sa răspundă vinovații, respectiv toată clasa politica care în alte vremuri conform faptelor lor , ar fi numiți trădători de tara.
-
Bplojan sigur va gadi metoda sa-i faca pe cei din zona sa se demolezecsinguri. Vezi cu ansamblul Crisana cum e santajat si se va dizolva singur. Gaseste Bolojan ac de cojocul lor, nu vor primi autorizatie pentru nimic ce vor cei din zona.
Nu a fost lege sau hotarare sa-l opreasca pe Bolojan Bolojan face ce vrea, sigur se vor demola, daca nu cu forta exista metode de sabotare a celor din zona