Instalarea stocatorului s-a efectuat în contextul creșterii numărului de pacienți pozitivi simptomatici, mai cu seamă pentru pacienții internați, cu saturația de oxigen scăzută sub valorile normale, cu asistență medicală permanentă.
[eadvert]
Până la acest moment, spitalul folosea butelii de oxigen care necesitau schimbarea frecventă, sub o oră, aprovizionarea fiind greoaie, neputându-se astfel realiza un act medical de siguranță. Prin grija managerului Adrian Hațegan și a Primăriei Municipiului Salonta, săptămâna trecută s-a achiziționat și s-a amenajat un stocator de oxigen pe teritoriul Spitalului Municipal Salonta.
Până vinerea trecută, oxigenul pentru pacienți a fost asigurat cu ajutorul unor butelii, dar noua instalație reprezintă un salt calitativ în tratarea persoanelor bolnave. Momentan, 30 de persoane infectate cu coronavirus sunt internate în spitalul din Salonta, iar asigurarea continuă a oxigenului este foarte importantă. De acum, se folosește instalația de stocare pe fiecare secție, dar s-au păstrat și buteliile pentru situații de urgență.
Valoarea totală a investiției este de 128.690 de lei.
Trimite articolul
XBine ca se investește în spital. Doamne ajută! Dar medici îs de toată jena anu trecut a fost după mama cu ambulanța l spital și în jumate de ora a mi-o scos-o afară în curtea spitalului s-o duc acasă ca nu are nimica a doua zi a întrat în comă acasă .Așa își dau medici din Salonta interesul față de bolnavii
deci ce acuma ii omoara pe toti cu oxigen in supradoza bagat in corp
medici criminali
-
si nu numai cu oxigen, ci si cu cipuri 5g, chimicale din avion, seruri experimentale…. ne termina pe toti….