La aniversarea a 70 de ani de la naştere şi 50 de ani de carieră, artistul fotograf Ştefan Tóth István a fost înconjurat de prieteni, colaboratori şi familie. Cu o carieră impresionantă şi funcţii importante în asociaţii şi societăţi fotografice din ţară şi din întreaga lume, fondatorul și președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art” a fost omagiat prin două evenimente deosebite organizate sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), recunoscută de UNESCO.
Primul eveniment a avut loc chiar de ziua artistului fotograf, în seara de 9 august, la Sinagoga Neologă „Sion” din Oradea. Peste 100 de participanţi invitaţi au fost alături de sărbătorit şi au ciocnit cu acesta o cupă de şampanie, dorindu-i viaţă lungă şi creativă, cu aceeaşi putere de muncă şi aceeaşi inspiraţie.
Programul a fost deschis de Grupul Cameral „Duo Varadiesis”, format din Thurzó Sándor József la violă şi Mircea Maliţa la vioară, doi muzicieni care au participat la foarte multe evenimente organizate de Ştefan Tóth István. Lucian Maliţa a şi interpretat, în premieră absolută, piesa „Tramvaiul” a compozitorului orădean Temfli Zsolt.
[eadvert]
Profesionist şi lider de excepţie
Cu ochii în lacrimi şi vocea gâtuită de emoţie, sărbătoritul a mărturisit că a trecut o jumătate de secol foarte frumoasă pe care a început-o în perioada de glorie a fotografiei analog, continuând cu fotografia digitală şi apoi cu cea realizată cu ajutorul smartphone-urilor. De-a lungul anilor şi-a sacrificat din timpul creaţiei pentru a organiza diferite evenimente în cadrul a numeroase organizaţii fotografice. Pentru acest eveniment jubiliar Ştefan Tóth István a realizat şi o autobiografie documentară. Din păcate solicitarea adresată Primăriei Oradea de a finanţa editarea albumului jubiliar pentru acest eveniment a rămas fără ecou, artistul reuşind să îl editeze prin sponsorizare. De altfel, deşi au fost invitaţi şi erau prinşi în programul aniversar să spună câteva cuvinte, niciunul dintre reprezentanţii din partea Prefecturii Bihor, a Primăriei Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor nu a onorat cu prezenţa invitaţia din partea artistului fotograf.
„Omul sfinţeşte locul” şi-a început discursul omagial Biró Rozália, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Cemerei Deputaţilor. „Arta fotografică ridicată la un nivel de prim rang de dimensiune mondială se datorează acestui profesionist, acestui lider de excepţie pe care îl ştim ca Pista, sau Ştefan al nostru. Este meritul lui în totalitate faptul că a iniţiat, a dezvoltat şi a asigurat posteritate vieţii artistice fotografice a clubului orădean «Nufărul», a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a Asociaţiei Internaţionale «Euro Foto Art», a adăugat Biró Rozália, apreciind că meritele lui Ştefan Tóth István ca ambasador al Oradiei sunt necuantificabile cu privire la clădirea imaginii oraşului în lumea întreagă, amintind că nu a fost şi nu este nici acum apreciat corespunzător pentru tot ceea ce a făcut, dar măcar poate fi sprijinit pe mai departe în munca sa.
„În spatele zâmbetului lui fermecător, în spatele prezenţei sale de prieten adevărat, cine vrea să vadă şi cine ştie vede multă suferinţă. A ştiut să o înfrângă cu o eleganţă extraordinară, aşa cum o face şi în această seară. Şi poate să o înfrângă pentru că prietenii lui apropiaţi sunt alături de el şi au fost dintotdeauna. Şi nu îmi pot imagina victoriile şi bucuriile lui Ştefan Tóth fără familia sa. Îi mulţumesc încă o dată lui Ştefan pentru eleganţa, graţia şi delicateţea cu care ştie să primească şi cele frumoase şi cele mai puţin frumoase în viaţa lui, şi pentru faptul că ne-a fost şi ne este – şi sper să ne fie mulţi ani de acum încolo – un model de tenacitate şi de putere extraordinară de muncă, de a iubi, de a crea şi de a crede în frumuseţe şi adevăr”, a spus criticul de artă, dr Ramona Novicov.
Prezent la eveniment, Horváth Imre, preşedintele Asociaţiei Fotocluburilor din Ungaria (MAFOSZ) a spus că „tânăr poate fi oricine, dar la 70 de ani ajung doar cei aleşi”, oferind sărbătoritului o diplomă de onoare din partea asociaţiei pe care o conduce.
Seria discursurilor omagiale a fost încheiată de Radu Igazság, profesor universitar al Universităţii „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. „Ştefan Tóth sau fotografia ca destin absolut”, şi-a început acesta cuvântul, punctând faptul că la 70 de ani Ştefan Tóth István este „un destin asumat şi împlinit în familie, ca soţ, părinte şi bunic, şi în societatea orădeană, ca fotograf, pedagog şi organizator al vieţii fotografice pe durata a 50 de ani”. „De competenţa sa şi eficienţa sa profesională şi managerială au beneficiat fotografia orădeană, fotografia ardeleană, fotografia românească, fotografia maghiară şi fotografia internaţională”, a subliniat Radu Igazság.
Momentul aniversar a fost încununat de către „Rock Filarmonica” Oradea, respectiv Alexandrina Chelu, Florian Chelu şi Iuliana Băican Chelu.
„Momente suprinse”
A doua zi, pe 10 august, a fost vernisată în Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea din cadrul Muzeul orașului Oradea, expoziția jubiliară a artistului fotograf ȘtefanTóth István intitulată „Momente surprinse…” (Captured moments / Tetten ért pillanatok). Au fost expuse 70 de fotografii artistice color și monochrom, realizate în cele trei etape de dezvoltare a artei fotografice: analog, digital și smartphone.
La vernisaj, muzeograful Diana Iancu i-a muţumit artistului fotograf ȘtefanTóth István pentru colaborarea care a început acum şase ani o dată cu deschiderea Colecției de Tehnică și Artă Fotografică „Ștefan Tóth István” în Muzeul Orașului Oradea și pentru faptul că a donat muzeului majoritatea obiectelor expuse, în valoare de 20.000 euro.
„Dacă ieri aş fi pus totul sub semnul unui discurs al lacrimilor, asăzi aş pune totul sub semnul unui discurs al zâmbetelor şi al privirilor prietenoase. Cred că e un discurs colectiv văzând atâtea chipuri dragi lui Ștefan Tóth. Astăzi e încununarea sărbătorii de ieri, pentru că am ieşit oarecum din atmosfera foarte tulburătoare a acelui spaţiu de la Sinagoga Sion, pentru ca acum să fim acasă. Acum chiar suntem acasă la Ștefan Tóth pentru că «acasă» înseamnă această expoziţie extraordinară permanentă, găzduită de Muzeul oraşului Oradea. Expoziţia pe care o deschidem astăzi atinge esenţa fotografiei, care înseamnă clipa. Acesta a fost dorul dintotdeauna şi ceea ce a generat experienţa fotografică – să surprinzi acea milionime de secundă care să vorbească despre o lume întreagă. Expoziţia lui Ştefan atinge acest punct fierbinte al fotografiei şi nu ne rămâne decât să zâmbim, să ne bucurăm şi să ne delectăm cu aceste clipe surprinse care vorbesc despre întreaga lume, şi despre lumea din sufletul lui”, a spus la vernisaj dr Ramona Novicov.
Horváth Imre, preşedintele MAFOSZ, prezent şi la vernisaj, l-a sfătuit pe Ștefan Tóth István ca acum, la împlinirea a 70 de ani, să închidă un capitol şi să deschidă un altul, în care să se dedice mai puţin organizării de evenimente şi mai mult creaţiei artistice, fiind bucuros că a reuşit să vadă această expoziţie retrospectivă.
Ștefan Tóth István a mărturisit că din 1976 a fost nevoit ca artist fotograf să îşi împartă timpul între creaţie şi managerierea a mai multor organizaţii fotografice. Acest lucru s-a întâmplat după primele două expoziţii personale. Însă toate deplasările în taberele de creaţie din diferite părţi ale Europei şi ale Asiei i-au oferit posibilitatea să realizeze în linişte fotografii. „În această expoziţiie, sunt expuse în prima parte fotografii originale, realizate în urmă cu peste 50 de ani, şi îi sfătuiesc pe cei care privesc aceste imagini să le interpreteze în contextul perioadei în care au fost făcute, fără să le compare cu cele realizate în 2021. Expoziţia surprinde cele trei etape de dezvoltare a artei fotografice: analog, digital și smartphone. Vă daţi seama ce bucuros poate fi un artist fotograf, care a avut posibilitatea să lucreze în toate aceste trei etape. Consider că este o expoziţie care mă reprezintă”, a spus Ștefan Tóth István.
După vernisaj şi o fotografie de grup, invitaţii au putut admira o altă expoziţie, la Galeria „Ștefan Vilidár István” din Palatul Princiar al Cetății, Corpul C. Este vorba despre o expoziției foto-documentară realizată din 50 de fotografii, caricaturi și picturi care îl suprind pe artistul sărbătorit, dintre acestea nelipsind fotografia realizată în 2019 la întâlnirea de la Florenţa a lui Ștefan Tóth István cu preşedintele FIAP, Riccardo Busi.
Toate evenimentele jubiliare au fost transmise live pe pagina de Facebook a Asociaţiei Internaţionale „Euro Foto Art”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!