La eveniment a participat, pe lângă membrii Consiliului Local și cunoscutul artist fotograf însoțit de soția sa, și subprefectul județului Bihor Botházy Nándor. „Astăzi am dorit să fiu martorul unui eveniment deosebit, care elogiază activitatea reputatului artist fotograf originar din Tăuteu. Îmi aduc aminte de perioada când am avut sediul împreună, la parterul căruia dumenavoastră ați prezentat diferite expoziții de artă fotografică națională și internațională. Pentru mine a fost o perioadă frumoasă când în fiecare zi am fost primit în ambianța unor fotografii artistice deosebite”, a spus subprefectul.
Primarul comunei Tăuteu a citit laudatio artistului fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, care de-a lungul deceniilor a prezentat în diferite părți ale lumii comuna sa natală, județul Bihor și România. În încheiere artistul fotograf a mulțumit pentru distincția acordată și a oferit bibliotecii comunei Tăuteu 42 de cărți, albume şi cataloage editate de domnia s-a în calitate de director al editurilor „Nufărul” și „Euro Foto Art” sau care l-au prezentat pe artistul fotograf.
Ștefan Tóth a prezentat şi două scrisori de intenție, una adresată Primăriei Comunei Tăuteu cu privire la înființarea unui muzeu al fotografiei care să îi poarte numele, și o alta adresată Școlii Generale din Tăuteu pentru expoziția de artă fotografică intitulată „Tradiții populare maghiare din județul Bihor”.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!