Programul intitulat „La steaua care-a răsărit”, moderat de Crăciun Parasca, consilier la DJCCPCN, a adunat la statuia nemuritorului poet politicieni, reprezentanţi ai instituţiilor publice, elevi, oameni de cultură, actori, profesori, jurnalişti etc. Cu toţii au dovedit că Eminescu este un gest firesc, elementar pentru orice trăitor, şi au recitat câte două strofe din „Luceafărul”.
Strofe
Printre cei care au depus coroane la statuia poetului şi au parcurs strofe din Luceafărul au fost: Ligia Mirişan, directorul DJCCPCN, subprefectul Traian Abrudan, vicepreşedintele CJ Bihor, Dumitru Voloşeniuc, actorul Daniel Vulcu, reprezentat al Primăriei, comisarul-şef Liviu Popa, Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat, elevi de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, elevii din clasa a X-a C de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, însoţiţi de profesorul Liviu Popa, dar şi elevi de la CN „Mihai Eminescu” etc. Cei mai nostimi au fost prichindeii din grupa mijlocie de la Grădiniţa nr. 23 din Oradea, însoţiţi de educatoarele Angelica Şandor şi Anca Nicolae. Ploaia nu i-a speriat pe pitici, care au stat până la finalul evenimentului pentru a recita poezia „Revedere”.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!