Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii care determină crearea a minimum 100 de locuri de muncă şi încurajarea participării active a întreprinderilor la reducerea decalajelor economice dintre regiuni şi redresarea economiei româneşti.
[eadvert]
În cadrul schemei sunt finanţate cheltuielile salariale înregistrate pe o perioadă de doi ani consecutivi, ca urmare a creării de noi locuri de muncă. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale. În anul 2020, pentru ambele scheme de ajutor de stat administrare de MFP (instituite în baza HG nr. 332/2014 şi HG nr. 807/2014) a fost alocat un buget de 1,5 miliarde lei.
În luna august, prin Hotărârea de Guvern nr. 598/2020 a fost revizuită această schemă, pentru creşterea accesibilităţii companiilor la finanţarea investiţiilor cu ajutor de stat.
Modificări
Principalele modificări prevăd prelungirea până în anul 2023 a perioadei în care se pot emite acorduri pentru finanţare, prelungirea până în anul 2028 a perioadei în care se poate efectua plata ajutorului de stat. În noua formulă a fost eliminată şi condiţia privind angajarea de lucrători defavorizaţi şi s-a introdus posibilitatea demarării proiectului de investiţii după depunerea cererii pentru finanţare.
Alte modificări prevăd eliminarea obligativităţii operatorului economic de a nu înregistra debite restanţe la bugetul general consolidat al statului la momentul depunerii cererii de acord pentru finanţare, această obligaţie rămânând valabilă la momentul plăţii ajutorului de stat, eliminarea evaluării cererilor de acord pentru finanţare în două etape în vederea simplificării procedurii de evaluare, stabilirea unui termen de 6 luni de la emiterea acordului pentru finanţare pentru asigurarea surselor de finanţare şi demonstrarea situaţiei juridice a locaţiei.
Printre criteriile de eligibilitate şi condiţii obligatorii sse numără ca investiţiile realizate trebuie să fie considerate investiţii iniţiale sau investiţii iniţiale în favoarea unei activităţi economice noi; compania nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate. Astfel nu sunt elegibile întreprinderile care se află în cel puţin una dintre următoarele situaţii: în ultimul an fiscal jumătate din capitalul social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate; raportul datorii/capitaluri proprii este mai mare de 7,5; capacitatea de acoperire a dobânzilor calculate pe baza EBITDA se situează sub valoarea de 1 (în cazul întreprinderilor mari).
De asemenea, companiile nu trebuie să se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii, să nu fi fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare, să nu fi efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia şi să demonstreze efectul stimulativ al ajutorului.
Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, menţionându-se pe documentaţie: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 332/2014”.
Trimite articolul
XCăcat în ploaie.
Ăsta e ajutor pentru multinaționale.