Cu această ocazie, consilierul local, Ritli Csongor anunţă că UDMR va continua cheta publică pentru această statuie. Lucrarea este suportată exclusiv din contribuţii ale firmelor sau persoanelor fizice, zice consilierul, după ce Primăria a refuzat-o sub motivul lipsei de bani.
„Din 2012 durează această problemă. Statuia prezenta deficienţe de structură. Am încercat să convingem Municipalitatea să reabiliteze statuia, nu am reuşit aşa că anul trecut am luat decizia, în grupul UDMR din Consiliul local, să o luăm în administrare şi să încercăm să rezolvăm problema”, zice consilierul.
Restaurarea a început anul acesta, după parcurgerea unui drum birocratic mai alambicat, datorită faptului că statuia este clasată ca monument.
„Echipa care lucrează a renovat şi statuia lui Matias Rex din Cluj Napoca: arhitectul Kolozsi, expert în acest domeniu şi sculptorii Gere Istvan şi Kiss Zoltan, cu echipele lor”, declară Ritli jr.
Conform consilierului, statuia prezenta o fisură la partea sa din bronz, acolo unde aceasta se îmbină cu partea de piatră. „S-a crăpat şi nu mai prezenta siguranţă”, explică el. Această problemă a fost deja remediată, în această fază a lucrării.
Împachetarea statuii s-a făcut pentru că aceasta a fost tratată cu mai multe substanţe chimice care trebuie să acţioneze dar şi pentru a o proteja pe durata lucrărilor la soclu.
„Aşteptăm să sosească marmura de la Suto, din Ungaria. Soclul a fost sculptat, iniţial, din acel fel de marmură”, susţine Ritli jr.
Costul lucrării este de 80.000 de lei, din care s-au cheltuit cam jumătate. În septembrie, după începerea şcolii, va demara o nouă campanie de strângere de fonduri în oraş, de la oameni simpli, firme şi instituţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!