Luni de dimineață a început transportarea componentelor statuii, din depozitul de la OTL SA, în prima curte a Cetății Oradea. Fragmentele sunt mutate cu macara de pe trailer, pe paleți, în vecinătatea soclului. Piesa centrală, cea mai grea, cântărește undeva la cinci tone.
[eadvert]
După ce vor ajunge pe amplasament toate componentele, sculptorul Arpad Deak le va suda împreună pentru a da forma finală a sculpturii.
Locul exact a fost stabilit în curtea exterioară vestică a cetății, între corpurile K, J și aripa vestică a palatului princiar, în mijlocul ruinelor bastionului poligonal din secolul XVI, identificat de cercetările arheologice efectuate în perioada 2014-2015 și marcate în pavimentul curții.
Poziția statuii în interiorul amprentei bastionului descoperit și marcat în paviment a fost astfel aleasă încât să se afle cât mai aproape de mijlocul geometric al acestuia și totodată să nu suprapună cablurile electrice pozate aici respectiv canalizarea de apă pluvială.
Fundația monumentului e un volum prismatic de 484x165x20 cm iar soclul, postamentul statuii va avea dimensiuni de 484 x 320 cm. Pe fața sudică a soclului, în zona superioară se va grava în piatră inscripția SANCTVS LADISLAVS REX.
În Cetatea Oradea se construiește soclul statuii Sfântului Ladislau
Trimite articolul
XConsiderat de unguri cu propagana lor specifica. Nici vorba nu a intemeiat Ladislau Oradea. El a a pus de construirea unei cetati in zona locuita de romani cu mult inainte ca ungurii sa stie unde ca exista continentul Europa.
-
super!
-
da ai dreptate, aia scrisa de ceausisti este istoria adevarata a Oradiei 🙂
-
-
Tu știi la sigur, ai fost acolo, nu? Ai dat mână cu el?
-
Bine zici că doar știe toată lumea că românii sunt buricul pământului,se vede cât suntem apreciat în străinătate.
-
tampenie vorbesti
-
Păi spune tu ,clar,cine a întemeiat orașul Oradea.
-
Ciudat ca nu ii deranjaza ca deja e plin orasul cu statui al persolanitatilor de peste Carpati care nici nu stiau ca exista Oradea , dar il deranjaza statuia intemeietorului orasului. Niste inculti …
-
Dacă pui problema așa, atunci nici românii din Oradea nu au nimic de a face cu orașul. Doar voi, minoritatea imperială, ași inventat roata, ați pus coada la prună, ați făcut, ați dres…..
-
-
Nu prea ai avut subiecte TU și PROPAGANDA despre Bolojan săptămâna asta și o dai pe ACE ::::::))) spălătoriile alea și magazinele alea e dinainte de Bolojan în YO și EA. Dar ce zici sa te retrogradezi la Vaslui sau Teleorman pt ca nimic nu se întâmplă acolo, pace și liniște :::::)))))
Oameni buni din Oradea cu creierul spalat daca vreti sa cunoasteti istoria voastra adevarata cu daco-romanii cum le spuneti voi, istoria Ardealului etc vizitati Imperial War museum of London. Nici urma de propaganda dacica cum v-au invatat, cu Ardealul o sa aveti un soc adevarat bine meritat. Respekt!
-
De ce spui asta ?
Ai descoperit acolo ca atunci cand voua – ungurilor, vi s-au furat caii si țoalele atunci cand ati descalecat sa va spalati de jeg venind din Mongolia natala, nu erau geto-dacii, dacii, daco – romanii sau tracii ??
Scrie ca vi i-au furat altii ?
Dar acolo nu scrie si cam pe la ce an ati migrat voi din teritoriile Hanatului lui Gingis Han sau ale lui Timur Lenk ?-
tipic… te mai si lauzi ca sunteti hoti 🙂
-