În urma numeroaselor ironii lansate în mediul online potrivit cărora vineri, 9 februarie, avea să fie aniversată Ziua lui Gojdu la Ștrandul Ioșia (locație unde bustul lui Gojdu a stat după ce a fost mutat din Piața Unirii), reprezentanții municipalității au decis să mute statuia, temporar, în Cetatea Oradea. De altfel, vineri, în jurul orei 13:00, aproximativ 20 de orădeni s-au adunat în fața ștrandului Ioșia, pentru a participa la evenimentul anunțat pe pagina de socializare Facebook.
[related-post post_id=”1981003″]
„Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor a mutat statuia lui Emanuil Gojdu în Cetatea Oradea, unde urmează să fie restaurată. Prin fundație s-au solicitat serviciile unui expert atestat de Ministerul Culturii – sculptor-restaurator, fiind selectat sculptorul Ștefan Valentin din Alba Iulia în vederea evaluării și propunerii de conservare și restaurare a monumentului de for public”, transmite Primăria Oradea prin intermediul unui comunicat de presă.
Statuia lui Gojdu a fost mutată, în prezența restauratorului, într-un spațiu unde va începe procedura de conservare în prima etapă și apoi restaurare în baza unui proiect avizat de Ministerul Culturii.
După ce timp de aproape 2 ani statuia lui Gojdu a fost abandonată într-un spațiu de depozitare din Ștrandul Ioșia, acum a fost depozitată într-un loc „ferit de intemperii”. Totodată, s-au prelevat probe biologice care se trimit la laborator în vederea luării celei mai bune decizii privind restaurarea. În urma acestora va fi întocmit un raport pe baza căruia se vor lua măsurile de conservare.
„După restaurare, statuia urmează să fie amplasată într-o locație provizorie din oraș, care urmează să fie stabilită în perioada următoare, până la finalizarea lucrărilor de reamenajare a Pieței Gojdu, unde va fi amplasată, așa cum am anunțat anterior”, a declarat Florin Birta, viceprimarul Oradiei.
Statuile din Oradea vor fi evaluate
Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor a preluat adminstrarea monumentelor de for public și urmează să efectueze evaluări la toate statuile din inventarul domeniului public. „Pentru fiecare monument se va întocmi un dosar ce va cuprinde fișa de evaluare, propuneri de conservare, restaurare și etapizare a lucrărilor în funcție de deteriorări”, precizează reprezentanții fundației.
Citiți principiile noastre de moderare aici!