Au început înscrierile la grădiniţele din Oradea şi judeţ. Potrivit informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, în acest an, conform art. 10, alin. 2 din regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ pre-primar, perioada de înscrieri a început în data de 1 februarie şi se va încheia în 10 martie. Zeci de părinţi au luat cu asalt grădiniţele în primele zile de înscriere. La Grădiniţa nr. 53 din Oradea, de exemplu, în primele două zile de înscrieri au fost depuse 44 de cereri.
„Pentru anul şcolar 2010-2011, în Oradea există 6.848 de locuri la grădiniţele cu program prelungit şi 2.554 de locuri în grădiniţele cu program normal, iar în mediul rural, 604 locuri în grădiniţele cu program prelungit şi 9.590 de locuri în grădiniţele cu program normal”, a informat jurista Ramona Bacter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Criterii
Părinţii trebuie să ştie că la înscriere se va ţine cont de adresa de domiciliu a copilului (aceasta trebuie să fie în aria de cuprindere a unităţii de învăţământ) şi vârsta copilului (să împlinească trei ani până în 31 august). Prioritate au micuţii care au fraţi înscrişi în unitatea respectivă, precum şi cei ai căror părinţi au locul de muncă în zona în care se află grădiniţa.
Pentru a-şi putea înscrie micuţii la grădiniţă, părinţii au nevoie de o copie după certificatul de naştere al copilului, adeverinţă tip de înscriere, pe care o pot procura de la unitatea de învăţământ, adeverinţă cu venitul brut al ambilor părinţi, adeverinţă medicală şi aviz epidemiologic.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!