Vineri începe curăţenia de primăvară din oraş. Pentru orădeni, asta înseamnă ocazia de a-şi scoate deşeurile şi vechiturile inutile din locuinţe – piese de mobilier, mochete, biciclete, materiale textile, geamuri şi uşi uzate), altele decât aparatele electrice şi electronice. Acestea vor fi ridicate gratuit de societatea de salubrizare, din punctele de colecrtare care au fost stabilite împreună cu Primăria, se arată într-un comunicat al Municipalităţii. „În cadrul campaniei nu se vor colecta deşeurile din amenajări interioare, moloz, deşeuri din curăţenia pivniţelor şi podurilor”, mai spune comunicatul.
Programul curăţeniei de primăvară împarte oraşul în 7 zone care urmează a fi salubrizate succesiv, şi în care RER Ecologic Service trebuie să amplaseze containere pentru colectarea deşeurilor.
Cu îndemnul de a profita de ofertă, reprezentanţii Municipalităţii avertizează că după expirarea perioadei de colectare a obiectelor de uz casnic şi gospodăresc, acest serviciu va fi prestat numai contra cost de operatorul de salubritate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!