Înscrierea elevilor pentru clasa pregătitoare în anul școlar 2022-2023 va începe pe 28 martie 2022. Copiii nu vor putea fi însă înscriși imediat în școli. Începând cu această dată, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și școlile vor afișa circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare, urmând ca Ministerul să publice apoi calendarul de înscrieri. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că metodologia pentru clasa pregătitoare din anul școlar 2022-2023 a fost lansată și nu este diferită față de cea de anul trecut. Metodologia va fi adaptată la anul școlar viitor.
[eadvert]
„Începând cu 28 martie, putem spune că se dă startul înscrierilor pentru clasa pregătitoare. Săptămâna aceasta vom discuta în Comisia de Dialog Social, iar apoi trebuie să parcurgem toate aceste etape, pentru ca pe 28 martie să putem da starul înscrierilor în clasa pregătitoare”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu, citat de edupedu.ro.
Potrivit acestuia, specialiștii din Minister lucrează în prezent la calendarul și regulile înscrierilor pentru anul acesta.
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2022, inclusiv. Micuții care vor împlini 6 ani după 1 septembrie 2022 vor putea fi înscriși în clasa pregătitoare numai în urma unei evaluări a dezvoltării psihosomatice a copilului. Anul trecut, această evaluare a fost suspendată din cauza pandemiei de COVID-19. Ministerul Educației nu a finalizat încă discuțiile cu privire la testarea din acest an.
Procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.
Acte necesare
Înscrierea în învățământul primar se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere, însoțită de documente justificative (recomandare de la grădiniță/ rezultatul evaluării copilului de la CJRAE, copie după actele de identitate ale părinților, copie după certificatul de naștere al copilului – certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale, alte documente în funcție de starea civilă a părinților, declarație pe proprie răspundere pentru înscrierea în clasa pregătitoare, avizul medicului de familie/ medicului școlar că elevul este „apt de școală”, vaccinările de la medicul de familie/ copie carnet de vaccinări).
Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în învățământul primar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!