După ce anul trecut a fost organizată la Bistrița, finala Miss Transilvania revine la Oradea.
Organizatorii, Cătălina Burlo Events în colaborare cu MissTv România, anunță că au dat startul la înscrieri. Tinerele care doresc să participe se pot înscrie la castingul online în urma căruia vor fi selectate 20 de finaliste.
Criterii de selecție
- Vârsta cuprinsă între 16-25 ani
- Înălțime minimă 1.70 m
- Aspect fizic plăcut
- Dorința de afirmare
- Domiciul pe raza Regiunii Transilvania
- Nu este obligatorie experiența ca model
Tinerele care se regăsesc printre aceste criterii se pot înscrie la casting pe site-ul MissTv, http://misstv.ro/inscrie-te (informații la telefon: 0755.962.141 – Cătălina Burlo)
Înscrierile se desfășoară în perioada 15 mai – 10 iunie, iar în 11 iunie vor fi alese finalistele.
Premii de peste 5 000 de euro
Finalistele concursului se vor întrece pentru premii în valoare totală de peste 5000 de euro.
„Miss Transilvania reprezintă o adevărată rampă de lansare pentru tinerele aspirante la o carieră în industria modei. Pe lângă marele titlu „Miss Transilvania 2016”, în cadrul evenimentului se vor acorda și alte titluri surpriză, toate acestea fiind mărci înregistrate MissTv România”, a declarat Cătălina Burlo.
Organizatorii anunță că la eveniment vor prezente mai multe personalități din showbizul românesc, însă numele acestora vor fi dezvăluite în curând.
Citiți principiile noastre de moderare aici!