Cei care vor să își închirieze echipament pentru schi sau pentru alte sporturi pe zăpadă le pot împrumuta de la comercianții din zonă la prețuri nu foarte mari.
Stațiunea are patru pârtii și o instalație de teleschi care funcționează încă din perioada interbelică, atunci când episcopul greco-catolic din Oradea, Valeriu Traian Frențiu, a fondat stațiunea pe un teren donat episcopiei de către împărăteasa austriacă Maria Tereza.
Pe lângă schi, aici mai pot fi practicate săniușul și tubingul. De asemenea, din această stațiune turiștii au posibilitatea să efectueze excursii la Izvorul Minunilor, Cascada Iadolina, drumeții pe trasee montane marcate, unde se poate admira cea mai mare cascadă din România, „Săritoarea Bohodei’’, cu o înălțime de 96 de metri.
Distracția poate continua cu grătare în aer liber și focuri de tabără. Climatul în zonă este intramontan de depresiune, tonic-stimulativ, cu ierni reci și umide. Temperatura medie iarna este sub – 8 grade Celsius.
Citiți principiile noastre de moderare aici!