Zilele trecute mai mulți locuitori din zonă s-au plâns cu privire la lățimea străzii Gheorghe Doja, care, potrivit acestora (locuitorii – n.red) s-a micșorat semnificativ în timpul lucrărilor de reabilitare. Riveranii se tem că odată cu micșorarea lățimii străzii, mașinile nu vor putea circula una lângă alta, acestea aflându-se pe sensuri diferite, iar forțele de intervenție nu vor putea accesa zona în caz că trebuie să intervină. În același timp, locuitorii sunt de părere că strada este mai lată la baza dealului, iar când ajunge la porțiunea unde este renovată se îngustează brusc.
Potrivit viceprimarului Teofil Filimon, lucrările au fost executate în proporție de aproape 50%.
„Suntem la aproximativ 300 metri liniari din cei 800 metri liberi de sarcini (avem rețelele introduse), unde avem montate bordurile, se aduce la cotă drumul pentru a fi pregătit pentru asfaltare. Lățimea drumului va fi de 5,5 metri, sunt multe alte străzi în oraș cu această dimensiune. Înainte de modernizare nu existau trotuare, de aceea părea mai lată strada, acuma vom avea și trotuare”, explică viceprimarul la cererea reporterului Bihon.ro.
Reprezentanții firmei Dumexim susțin că lucrările de modernizare al străzii sunt executate pe baza proiectului municipalității, astfel că locuitorii din zonă nu ar trebui să fie îngrijorați de dimensiunile străzii.
„Muncitorii companiei Dumexim efectuează lucrările de reabilitare și modernizare al străzii Gheorghe Doja potrivit proiectului primit din partea municipalității. Carosabilul va avea o lățime de 5,5 metri, fiind o dimensiune stabilită astfel încât două autoturisme să aibă posibilitatea de a trece una pe lângă alta. Astfel, strada va fi accesibilă și pentru utilajele forțelor de intervenție în caz de producere al unui incendiu sau alt incident”, precizează reprezentanții companiei.
Strada Gh. Doja va fi modernizată pe o lungime de aproape 1,9 km, respectiv de la intersecția cu strada Livezilor până la pădurea Săldăbagiu. În cadrul investiției vor fi relocați mai mulți stâlpi de electricitate din beton. În plus, se vor realiza mai multe ziduri de sprijin, cu o lungime totală de 515 m. Lucrările sunt executate de SC Dumexim SRL și au ca termen de execuție 9 luni. Valoarea contractului de proiectare + execuție este de 7,2 milioane lei (fără TVA) pentru strada Gh. Doja.
Trimite articolul
XSa va luati masini mici, sau puteti rabata oglindurile, sau o masina urca pe bordura . Daca nu va place mars in Teleorman ca acolo nu este deal
Drumul este vizibil îngustat, ori sa fi fost un proiect pentru reducerea costului total – cui ii pasa cine va circula pe acolo, dar da bine pentru alegeri ca s-a facut, desi era destul spațiu sa se facă drumul de lățime decenta. … dar poate fi și din cauza constructorului, parca toți “Doreii” s-au adunat la Dumexim.
Cel mai sumbru scenariu ar fi sa existe o frăție între Primăria Oradea și Dumexim … cine știe ce cumetrii sunt pe acolo …
-
Asa de mantuiala si fara cap se fac toate prin orasul asta… De ex. cu marile realizari pe centura Oradea din zona Calea Santandreiului ingustand-ul la o banda ,au ingreunat si mai mult traficul dinspre Santandrei spre Oradea 🙁
Dorelmaxim firma de partid.