În acest moment se lucrează la realizarea unei incinte din pereți mulați, a cărei suprafață de execuție este de 4500 mp. Prin procedurile folosite se urmărește ca acestă incintă să fie executată cât mai etanș. Săpăturile se realizează la adâncime mare (max. 15 m) în funcție de nivelul pânzei freatice. Această incintă va fi finalizată până la mijlocul lunii iunie. După realizarea pereților mulați se va trece la construirea unor ancore între Crișși strada Independenței.
Inginerul constructor Iulian Corboveanu, reprezentant al firmei Terratest Geotehnic S.A., a prezentat în detaliu stadiul actual al procesului tehologic în această prima fază: ”În acest moment se realizează grinda de ghidaj pentru săpătură. Apoi, se începe efectiv săpătura în urma unui panotaj realizat prin proiect. O dată cu înaintarea excavației, se introduce și lichidul bentonitic, care are rolul de a susține pereții excavației, pentru ca aceștia să nu se surpe, să nu creeze caverne. Apoi, în urma atingerii cotei de realizare a pereților mulați prevăzuți în proiect, se trece la introducerea în foraj a două carcase. Aici avem carcasă tip C4. După aceea, se introduce tubul de betonare până în fundul forajului și se începe betonarea de jos în sus. Bentonita, prin presiunea creată de beton, este trimisă în denisipator și apoi e recuperată într-un alt bazin. Deja se poate vedea cum se betonează cu pâlnia. Întărirea betonului se realizează în 4-6 ore, apoi se reia aceeași execuție la un alt panou, întreaga procedură fiind secvențională. Pentru cei care nu știu, bentonita este un liant de argilă foarte fină amestecată cu apă, care creează o suspensie cu o densitate mai mare decât densitatea apei, astfel încât introducerea în foraj creează o presiune hidrostatică asupra peretelui, ceea ce înseamnă că infiltrațiile de apă în timpul forajului sunt foarte mici, astfel încât se pot estompa în funcție de dozajul densității bentonitei.”
Parcarea va fi construită pe trei nivele subterane și va avea în total 448 de locuri de parcare. La final, Primăria Oradea dorește să amenajeze deasupra parcării o zonă verde.
Termenul de execuție a întregii parcări este august 2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!