Pe lângă lucrările de la parcarea subterană, în zonă este pregătit șantierul și pentru pasajul subteran care va face legătura între Piața Rogerius și parcarea de lângă Spitalul Municipal.
„Realizarea unei parcări subterane în acesată zonă a devenit o necesitate, având în vedere faptul că, în ultimii ani, zona Pieţei Rogerius s-a dezvoltat în mod rapid, precum şi faptul că aici s-a construit în locul vechii pieţe un centru agroalimentar modern, în cadrul proiectului <Cooperare Transfrontalieră pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea şi a unui Centru pentru Educaţie Antreprenorială în municipiul Debrecen>, HURO/1101/043/211, acronim CBC B.E.” precizează reprezentanții muncipalității.
”În acest moment, lucrările la parcarea subterană sunt în grafic, termenul de finalizare fiind luna august 2016. Stâlpii de susţinere ai parcării au fost deja montaţi, iar pereţii exteriori de beton monolit au fost turnaţi. Acum se lucrează la hidroizolaţia exterioară a pereţilor parcării şi se toarnă betonul la ultimii pereţi ai acesteia. Totodată, în spatele pereţilor, spaţiul rămas se umple cu pământ compactat”, a declarat Băinţan Grigore – şef de şantier, reprezentant al firmei S.C. Construcţii Bihor.
Ce lucrări urmează
Parcarea are 11.000 mp şi va avea 412 locuri de parcare: 206 la demisol şi 206 la parter.
În continuare, urmează pregătirea pardoselilor în vederea turnării de beton, după care se va monta învelitoarea prefabricată peste demisol. După terminarea acestor lucrări, undeva în luna mai 2016, vor începe lucrările la pasajul subteran de legătură cu Piaţa Rogerius.
Acest pasaj subteran de 4 metri lăţime se va realiza prin subtraversarea străzii Corneliu Coposu, pentru a face legătura din parcare la casa scării principale prevăzute în proiectul pieţei, facilitând astfel accesul din parcare la Piaţa Rogerius.
Citiți principiile noastre de moderare aici!