La solicitarea deputatului Gheorghe Bogdan și a primarului comunei Dragănești, Ovidiu Banda, specialiștii din compania de resort au analizat, în teren, posibilitatea extinderii lucrărilor de reabilitare a DN76 până la prima casă de la intrarea principală în comună, propunere ce ar însemna, de fapt, o reducere cu 10-15 m a tronsonului respectiv, fără afectarea proprietăților sau a lucrărilor edilitare aflate pe respectiva porțiune.
Stadiul lucrărilor la DN76
- Tronsonul Oradea – Dealul Bitii a fost împărțit în trei loturi. La începutul săptămânii viitoare va apărea, în sistemul electronic de achiziții publice, licitația pentru execuția primilor 15 km din traseu. Astfel, pe ruta Oradea – Băile Felix se vor realiza poduri, podețe, rigole, ziduri de sprijin și va fi urnat un nou strat de uzură.
- Pe tronsonul Ștei – Dealul Bitii, lucrările ce constau în poduri, podețe, rigole betonate și turnarea unui nou strat de uzură peste cel existent urmează să fie finalizate în acest an.
- Pe tronsonul Ștei – Vârfurile, în lungime de 33,31 km, lucrările vor continua și în acest an, preconizându-se finalizarea lor în luna noiembrie.
În ceea ce privește lucrările de pe DN76 din intravilanul municipiului Beiuș, care nu fac obiectul proiectului de reabilitare, acestea vor fi reluate săptămâna viitoare din fondurile CNAIR. Lucrările vor demara cu asfaltarea drumului de la intrarea în Beiuș dinspre Drăgănești și până la ieșirea înspre Pocola, fiind luate în calcul și amenajarea celor două sensuri giratorii din urbe: de la intersecția cu Stâna de Vale, respectiv a girației din centru, din imediata vecinătate a bisericii ortodoxe.
Centura Beiuș-Ștei, gata în 2019
Deși contractul de execuție a variantei ocolitoare Beiuș-Finiș-Tărcaia-Drăgănești-Rieni-Ștei-Lunca a fost semnat pe 5 octombrie 2016, lucrările încă nu au început. Potrivit deputatului, „în perioada imediat următoare va fi dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul de realizare a variantei ocolitoare”. Drumul ocolitor are o lungime de 27,23 km, iar lucrările vor fi executate de firma Copisa Constructora Pirenaica S.A.
Totodată, Gheorghe Bogdan mai precizează că „lucrările la centura Beiuș-Ștei beneficiază de fonduri guvernamentale, putând fi demarate în bune condiții încă din acest an. Termenul de finalizare a fost estimat pentru anul 2019”.
Valoarea lucrărilor se ridică la 257,41 milioane lei fără TVA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!